CineBooks

Profesoara de pian - Janice Y.K.Lee

2010-01-10T12:15:00.001+02:00

Dupa primele 50 de pagini, am putut afirma, cu toata puterea, ca asta e unul dintre romanele cele mai bune pe care am avut sansa sa le citesc in ultima vreme. Parerea mea nu conteaza pentru nimic, stiu, dar momentele de placere petrecute alaturi de cuvintele doamnei acesteia ma fac sa il recomand cu o caldura neobisnuita mie.

Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Unul e cel din 1942 si apoi din anul urmator, cand Hong Kong-ul este strabatut de furia razboiului, intrand sub dominatie japoneza, si atat chinezii cat si mai ales englezii fiind obligati sa suporte jegul si sila unor conducatori fara onoare. In vreme ce europenii sunt grupati si aranjati sistematic in lagare in care de-abia de-abia reusesc sa-si duca zilele unele dupa altele, chinezii sunt fortati sa devina colaborationisti, sa vanda secrete de stat sau sa incerce sa le obtina, prin metode, bineinteles, destul de insidioase. In cadrul acestui peisaj sumbru evolueaza, totusi, o poveste de dragoste, dintre o metisa [Trudy, rezultat al iubirii dintre o portugheza si un chinez] si un englez [Will]. Cel de-al doilea plan narativ [din 1952] urmareste viata aparent plictisitoare a unei britanice recent maritate si mutate la Hong Kong, care, pentru a face rost de cativa banuti in plus pentru cumparaturi, ajunge profesoara de pian a copilei unei familii chineze instarite. Existenta lui Claire e, pe cat se pare, destul de monotona, mai ales datorita mariajului ratat in care este incastrata si din care pare sa urle dupa ajutor in fiecare zi. Sotul ei, mai in varsta decat ea cu mai bine de 20 de ani, care dupa ce o saruta ii lasa dare de saliva la colturile gurii nu remarca, insa, tragedia interioara a femeii. Astfel ca, pe langa furtisagurile pe care le intreprinde in casa familiei Chen, cea care o angajeaza si plateste la standarde destul de inalte, Claire mai are un secret. Se intalneste cu Will, un britanic enigmatic, tacut, sumbru si inchis in sine, care o face sa-si doreasca alta viata si al carui mister o atrage si o invaluie nespus.

Cred ca ati inteles ca, daca un singur personaj e capabil sa faca trecerea dintre decenii, cartea asta trebuie sa fie formidabila. Misterul e grandios, iar cand ni se dezvaluie ramanem realmente socati. :)

Mi-a placut foarte mult.

Piata Washington - Henry James

2009-12-29T11:57:00.002+02:00

Acesta e un roman simpatic, scris intr-o maniera relativ simpla si care va delecta, cu siguranta, orice cititor oarecum victorian. Eu, una, ma declar mare fana a prozei in stilul Jane Austen, si cam asta reuseste Henry James sa faca, in aceste 300 si ceva de pagini.

Povestioara e, intr-o anumita masura, destul de simpla. Un doctor se casatoreste cu o femeie fermecatoare, mai bogata decat el insusi si care, din nefericire, moare la nasterea unei fetite. Barbatul isi face datoria de a o ingriji, insa nu reuseste niciodata sa nutreasca pentru ea, pe deplin, sentimente nete de afectiune. Datoria intrece, cu siguranta, in cazul lui, orice efort minim de a-si arata consideratia vizavi de propria odrasla. Charlotte creste, si nu devine, spre dezamagirea publicului cititor, acea fetiscana surazatoare, care sa atraga privirile tuturor tinerilor de varsta ei. Nu, din contra. E masiva, neindemanatica, neinteresanta, considera lectura ca fiind plictisitoare si se multumeste cu viata monotona pe care o duce alaturi de tatal ei. Este 'educata' de sora vaduvita inainte de vreme a doctorului, o femeie mai proasta decat noaptea, si care traieste intr-un fel de lume imaginara, cu feti frumosi si ilene cosanzene. [le-am scris fara majuscule pentru ca astea-s categoriile pe care le urasc eu cel mai si cel mai mult, atat in capul meu, cat si pe strada. the perfect little couples, the shiny glittery coating that doesn't quite succeeds in covering all the mistakes and issues of a relationship.] Destinul lui Charlotte, o fata, de altfel, destul de rationala si cerebrala, urmeaza a fi schimbat dramatic de aparitia unui tanar interesat [de averea ei, doar de ce altceva putea sa fie] si pervers, Morris. Doctorul il categoriseste corect inca de prima oara de cum pune ochii pe el. Fiica-sa, insa,e , in adevaratul sens al cuvantului, orbita de stralucirea personalitatii si a caracterelor fizice ale individului, cu atat mai mult cu cat impresia de farmec si carisma sunt augmentate de povestirile pseudo-fantastice ale doamnei Penniman, sora doctorului. Care, dupa cum am mentionat mai sus, nu exceleaza in ale gandirii.

Asa ajunge Charlotte sa-si sfideze tatal si sa nege cu vehementa posibilitatea ca Morris sa fie interesat doar de averea ei. Din fericire, doctorul, probabil singurul care gandeste in cadrul povestii asteia, isi mentine pozitia si o ameninta ca-si va modifica testamentul, in eventualitatea aparitiei unui mariaj intre ea si tanar. Bineinteles ca, o data cu aparitia unui factor intr-atat de inconvenient, Morris da inapoi si o paraseste pe Charlotte, care e realmente distrusa de aceasta mare drama. Singura din viata ei, pentru ca decide sa nu se casatoreasca niciodata...doar ca, ani mai tarziu, M. reapare in orasel, profitand si de moartea relativ recenta a doctorului...

Mi-a placut mult. Si modul in care e scrisa [ extrem de realist], si stilul de a povesti intamplarile, dar si mai ales perspectiva franca si frusta asupra trasaturilor banale si dezgustatoare ale tuturor personajelor ma fac sa cred ca e stilul de roman pe care l-as citi in fiecare zi. Numai de-ar fi mai multe asa...

Tuareg - Alberto Vasquez-Figueroa

2009-10-26T18:22:00.001+02:00

In ultima vreme am facut o mica pasiune pentru tipul asta. Pe langa faptul ca scrie realmente grozav si nu ma plictiseste cu absolut nimic, aproape fiecare roman pe care-l parcurg trateaza cate un alt popor. Astfel in Iguana era vorba de un de un om marginalizat si rejectat de societate, care decide sa-si duca zilele singur pe o insula, pana cand paradisul ii e brusc intrerupt de altii, in Pamant Virgin se discuta intens despre problema triburilor inca existente pe Planeta si perspectiva sumbra pe care o au ele, in conditiile unei globalizari si extravazari sociale ale oraselor actuale, si, in fine, in Tuareg s-a tratat ideea de traditie, de lege si onoare, prin ochii unui exponent al clasei care poarta numele romanului.

Gacel Sayah isi duce zilele alaturi de familia sa intr-o zona neprieteneoasa, desertica, in care nu multi oameni indraznesc sa se aventureze. Intr-o zi, doi calatori ajung la usa cortului sau si-i cer ospitalitate. Respectand regulile si traditiile poporului din care face parte, Gacel le ofera celor doi un loc unde sa doarma si hrana indestulatoare, si face asta in ciuda presimtirilor sumbre pe care le are privind originea si intentiile indivizilor. A doua zi dimineata, presentimentul i se transforma in realitate, pentru ca niste ofiteri inarmati vin si patrund fara acceptul tuaregului in casa lui, ucigandu-i unul dintre oaspeti, si rapindu-l pe celalalt. Pentru multi oameni, acest gest nu inseamna mare lucru. Dar pentru personajul nostru, este jignirea suprema care ii poate fi adusa unui membru al societatii sale. Ospitalitatea fiind sfanta printre tuaregi, Gacel se angajeaza intr-o cruciada sangeroasa in vederea salvarii si recapatarii batranului rapit. Pana la urma, motivul recuperarii batranului rapit nu e nicidecum unul important, ba as putea spune ca se apropie de absurd. Gacel nu stie nici macar cine e individul. Cu toate astea, onoarea si mandria primeaza in proprii sai ochi, dar si in cei ai apropiatilor sai. In el se duce o lupta de nedescris: intre dorinta de a fi alaturi de familie, de a-si proteja fiii si avutul, si intre cea care-i sopteste aprig sa mearga sa se razbune pentru ofensa primita.

Alege cea de-a doua varianta. Nu-i aduce nimic bun, bineinteles, dar calatoria pe care o parcurge, desi poate fi interpretata ca un fel de mars al unui calau, capata valente speciale, privita prin prisma unui cititor care doreste sa afle mai mult despre obiceiurile altor popoare. Descrierile multiple ale desertului si ale conditiilor vitrege pe care omul se vede nevoit sa le suporte sunt intr-adevar, superbe, iar Alberto Vasquez-Figueroa e un real psiholog, reusind sa patrunda in adancurile mintii unui om aparent simplu.

Mi-a placut. De-abia astept sa pun mana si pe Ochii tuaregului, de acelasi autor.

Mangaieri straine - Ian McEwan

2009-09-25T20:32:00.003+03:00

Sunt cam lenesa de la o vreme, asfel ca de-abia acuma apuc sa scriu cate ceva despre un roman citit in urma cu mai bine de doua saptamani. Amintirea lui inca mi se perinda destul de caldut prin creier, insa.

Care e treaba. Daca ati facut efortul sa mai cititi si alte insemnari, probabil ati constatat ca am parcurs si Gradina de ciment, tot de acelasi autor, vara asta. Ma socheaza sa constat ca cele doua romane sunt complet diferite. In Gradina de ciment e mai mult vorba de o relatie incestuoasa pe fondul ascunderii unui cadavru, pe cand in Mangaieri straine nici nu se poate discuta despre asa ceva. Ba mai mult, pana la jumatatea cartii inca nu-mi dadusem seama daca-mi place sau nu.

In orice caz, un lucru e sigur: de data asta proza e chiar interesanta. Unele lucruri care se petrec si la care nu v-ati astepta au loc in momentele cele mai impropice, de aici suspansul care m-a determinat sa termin cartea. Mary si Colin sunt doi indivizi oarecare. Ea divortata, cu doi copii, fosta actrita, actualmente fara serviciu dar impreuna cu tipul asta, Colin. El, aparent mai pasional decat ea.

In roman nu se specifica in nici un moment tara in care are loc actiunea, dar dupa cum e descris peisajul cred ca e vorba fie de Spania, fie de Italia. Intr-o seara, cand ies la plimbare din hotelul foarte confortabil in care erau cazati, Mary si Colin se ratacesc si nu mai stiu pe unde sa o apuce pentru a reveni in spatiul sigur. Acum fac cunostinta cu un individ cel putin dubios, Robert, despre care vom afla mult mai tarziu ca ii supraveghea de ceva vreme si ca avea in vedere, pentru ei, tot felul de practici sexuale nesanatoase. Care se concretizeaza, la finele romanului, in uciderea lui Colin.

In alte cuvinte, o aventura, sclavi sexuali si psihici, si un tip moare. In ciuda subiectului cam ciudat, e scrisa destul de bine, sau, in orice caz, mult mai bine decat Gradina de ciment.

Daca vreti sa o cititi, eu o dau cu 5 lei. Daca, insa, doriti sa o achizitionati de la Polirom, o gasiti la pretul de 22,95 lei. AICI.

Acid sulfuric - Amelie Nothomb

2009-09-11T19:05:00.003+03:00

Amelie Nothomb are cateva romane inscrise in acea lista deja faimoasa de 1001 de carti de citit intr-o viata. Cu toate astea, mai ales dupa ce am parcurs cateva din lista respectiva, si-am ajuns la concluzia ca nu sunt prea stralucite, am fost destul de reticenta in a incepe romanul in discutie.

Iata, insa, ca m-am inselat, si ca, pana la urma, pot spune ca e, probabil, una din cele mai bune scriituri parcurse de mine in ultima vreme. Asta cu exceptia lui 198, de Orwell, care ramane piesa de rezistenta a anului curent.

In mare, despre ce e vorba: O emisiune in stilul lui Big Brother, doar ca avand consecinte mult mai dramatice asupra vietii indivizilor se difuzeaza in fiecare zi pe un canal national, in Franta. Nu aflam concret daca e vorba de un lagar de concentrare care e filmat, daca e vorba de oameni care au infaptuit crime reale si care vor fi pedepsiti pentru acestea, intreaga actiune fiind televizata, sau daca e totul cusut cu ata alba. Insa unele lucruri sunt intr-adevar reale: torturile, bataile cu biciul, munca silita,ratiile infime pentru efortul depus, dezumanizarea totala la care e supusa oricare fiinta, precum si stergerea oricarei urme de individualitate.

Asa ajung sa se cunoasca o femeie caporal, Zdena [cu o minte nu prea stralucitoare, si care e sincer entuziasmata de ideea de a fi supraveghetoarea unor raufacatori, si, implicit, de a le aplica unele corectii] si o prizoniera, CKZ 14, al carei nume nu este precizat in primele pagini, dar care ajunge, pana la urma, sa-si dezvaluie identitatea. Pannonique, pentru ca acesta este prenumele sau, este o fiinta altminteri adorabila, si care, luata separat de acest vacarm si mizerie intelectuala si fizica in care se vede nevoita sa isi duca zilele, ramane, pana la urma, un om frumos. Leaga cateva prietenii, cu alti oropsiti de soarta cum e ea. Dar ceea ce frapeaza e atentia nemarginita cu, care o invaluie aceasta Zdena. La inceput, Z. nu stie cum sa-si manifeste sentimentele, care ulterior se vor materializa in sentimente de dragoste. Intai o bate groaznic pe Pannonique, incercandu-si biciul pe spatele ei mult mai mult decat pe spatele altor detinuti. Apoi isi inlocuieste biciul cu unul fals, pentru a nu-i mai pricinui durere. Apoi, incepe sa-i strecoare ciocolata in buzunar.

In orice caz, mai devreme sau mai tarziu, Zdena ajunge sa-i ceara un serviciu lui Pannonique, care-i va aduce deopotriva rusine si dezgust pentru propria persoana, dar si libertatea ei si a prietenilor ei. Banuiesc ca stiti la ce ma refer, nu? Servicii sexuale, desigur.

Pannonique refuza, si chiar daca, la inceput, nu previzioneaza asta, actiunea asta semnifica o intensificare a dorintei lui Zdena, si o deschidere a orizonturilor acesteia. In loc sa se transforme intr-o tirana obsedata, Z. se schimba radical si se redescopera, constientizand ridicolul unei astfel de emisiuni, si recurgand, la sfarsitul romanului, la un gest necugetat pentru a elibera intregul lagar.

Chiar nu ma asteptam sa se termine intr-un mod optimist. Ma gandeam ca e una din acele povesti contemporane, cu tot felul de izuri ingrozitoare, cu tot felul de tablouri negre si sumbre, care anunta sfarsitul inevitabil al oricarui individ. Dar nu..romanul asta e o alta 'dovada' ca libertatea primeaza, inaintea tuturor chestiilor care alcatuiesc o fiinta. Ca ai pur si simplu nevoie sa respiri liber, sa gandesti liber, sa nu fii controlat in mod constant de o instanta superioara, ca stii ca poti sa faci, macar pentru cateva momente, absolut ce vrei.

Daca va intereseaza, as dori sa il vand la 5 lei. [ contact: dried_daffodil@yahoo.com ]
Daca, insa, vreti sa il cumparati de la Polirom, va costa 22 lei si 95 de bani.

A Room of One's Own - Virginia Woolf

2009-09-09T21:04:00.002+03:00

I started reading the book with an apple in my hand. So it only seemed pure justice to commence the review in the said fashion. Thus with a hearty bite, I sink my teeth not only into the fruit but also into the matter debated by Virginia Woolf in her little “A room of one’s own”. This is the second little jewel found in Brasov and I recommend it best served cold with an apple. For the most frequent portrayal of the original sin, the fruit of knowledge is the perfect companion for a discussion about women and fiction. Therefore I invite you to an apple and may I ask…a thought…

I cannot honestly say I feel warmly towards Virginia Woolf. Though the fact that she is one of the greatest British writers is a mater of no debate, her style of prose is not one of my cups of tea. She rebels against the traditional, the Victorian construction of novel and prefers the stream of consciousness as her main weapon (when I come upon such a technique I suddenly feel the need to put a bullet through my brain and whistle through the hole). For those, as I, who dislike this more realistic depiction of the human brain, I do not recommend Mrs. Woolf. But the particular book I have read is written tolerably if not magnificently (depends on the taste of each reader). She uses a complicated and elevated vocabulary (to my genuine delight, and here I speak with no irony), all neatly sown with a thin thread of irony.

On the mater of subject: she attempts to give an answer to the question of where is the literary female equivalent of Shakespeare. And here is where the magic commences: if a female dared to follow the path of the said writer, the chains of society would have pulled her down.

Daca doriti sa continuati sa cititi articolul, va invit sa o faceti pe blogul lui Wilder Wein, The Agony Column.

The Diary of a Young Girl, Anne Frank

2009-09-01T22:53:00.003+03:00

" 12 June 1942

I hope I will be able to confide everything to you,as I have never been able to confide in anyone, and I hope you will be a great source of comfort and support."

Thus we intrude in the 13th year of one called Anne Frank. I pray that are few among you whom are ignorant of what stands behind this simple name. If there are such, I will provide a link with the necessary information.( http://en.wikipedia.org/wiki/Anne_Frank ) I beg of those to first acquire the given information to fully understand the review that follows. For yes, it is a review. The review of the book entitled… but first a few words of how it got into my attention and subsequently into my possession.
As mentioned in the previous post I had a little fun around the country. Well…amid my touristic adventures in Brasov I had the good fortune to come across the lovely bookshop called Okian. I am familiar with this brand from one of our local book fairs and thus was rather pleased to find it in my path. Thus with the background knowledge that the bookshop contains nourishment for my hunger for books written in Shakespeare's language, I merrily skipped inside and found myself literally drooling in front of a lovely shelf full with Penguin Classics. After an hour I emerged into the world with a dumb glow of happiness in my eyes and a somewhat aired wallet. What I bought will be revealed through reviews that will surely follow. And here is the review of one of them.
I have long been yearning to read “The Diary of a Young Girl- Anne Frank" ever since my 6th or 7th form when it popped up as a special chapter in our English textbook. I came across it last year in Sibiu but the price and my poor (or better-said nonexistent) knowledge of German, put it out of my reach. Thus imagine my joy when the book in question stood before my eyes in that sunny day in Brasov.
The book itself is written in a simple but coherent style with a first person narrative. The voice of the narrator is that of the girl that gives the title and it exploits the lives of 8 Jews: 2 families and one individual that are forced into hiding by the then current political conditions. Since the action takes place in the Second World War you can imagine the color of those conditions was.
I cannot be described as a sympathetic reader. I usually dislike the overuse of drama in my literature and I am more easily pleased if the hero dies in the end. Thus I was truly surprised that the girl's accounts of her every-day life could have such an effect on my little-sarcastic-self. She is such a tormented little thing with anxieties and worries and thought that we all have experienced at her age. Plus we feel their fear and relief before and after incidents in which they could have been discovered. And the most haunting of all is the knowledge of her end. The fact that I knew that she will never be able to become a journalist, to be different of the women of her kind and make her known through her work.
She did become known for her writing but her fame is crowned with tragedy not glory.

her truly humble servant,
Myself.

P.S: this is a re-posting of one of my own blog entries at the request of Cristina V

1984 - George Orwell

2009-09-01T22:02:00.002+03:00

Sau cum sa iti inghiti cu greu zi de zi, frustrare dupa frustrare.

Romanul asta a avut ceva fantastic in el. La inceput nu prea mi-a placut cine stie ce, mai ales ca nu m-a surprins cu cine stie ce actiune, iar naratorul a parut foarte interesat de viata plictisitoare si aparent neschimbator de monotona a personajului principal, Winston.
W. e un om ca oricare altul. Lucrurile care difera intre el si oricare alt individ din societatea fictiva dar posibila pe care o imagineaza Orwell variaza de la imaginatie si melancolie pana la convingeri secrete si dorinte aprige impotriva unui sistem care-i limiteaza gandurile si visele.

In acest 1984 pe care-l cunoastem prin intermediul cartii in discutie, lumea e impartita in Oceania, Eurasia si Estasia, trei superputeri care-si disputa conducerea globului si, implicit, a mintilor umane de pe acesta. Nimeni nu-si mai aminteste momentul exact cand a debutat razboiul dintre cele trei, cert e, insa, ca Oceania se apropie vertiginos aproape in fiecare saptamana de guvernarea celorlalte doua. Sau asa crede omul de rand si, mai ales, membrul Partidului.
Oceania, din care fac parte cele doua Americi, precum si Marea Britanie, e actualmente un fel de dictatura totalitara, condusa de un oarecare "frate cel mare" [vezi big brother, emisiune tampitica inspirata din ideea asta],al carui singur obiectiv e cum sa conduca mintile umane pentru a-l venera cat mai complet. In sensul asta, al sau "mode d'emploi" e un Partid care face legea si care e deasupra ei in acelasi timp. Oamenii sunt supravegheati in mod constant, nebeneficiind de nici un fel de libertate, nici macar in cele mai intime momente. Totalitarismul e dus pana la paroxism, astfel incat simpla idee de procreere si implicit, de placere indusa prin contact sexual este negata sau transformata intr-o datorie fata de tara si fata de progresul tehnic al societatii. E destul de elocvent, din punctul acesta de vedere, exemplul vecinului si colegului de munca al lui Winston, al carui nume imi scapa in momentul de fata, dar care e, per total, un individ destul de dobitoc. Ba chiar as putea spune stralucit de dobitoc, si o unealta perfecta a sistemului. Handicapul lui primar consta in faptul ca a crede in Partid si in puterea acestuia e activitatea suprema si singulara a intregii sale existente, care se limiteaza la a avea un serviciu nesatisfacator, si o familie chiar mai nesatisfacatoare, alcatuita dintr-o mama panicata si doi copii spioni [care l-au si tradat, intr-un final, pentru "dublugandire" - adica dubii privind puterea sau corectitudinea obiectivelor Partidului].

Winston isi petrece mai toate zilele la serviciu, activitate care consta in a recorecta articole din Times sau alte reviste, de mii si mii de ori, pana cand ajung sa bata cu realitatea actuala. Spre exemplu, daca anul trecut fratele cel mare a prezis ca Oceania va avea o recolta de x, iar asteptarile au fost supraestimate, Winston nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa stearga din istorie previziunile incorecte, inlocuindu-le cu altele care anticipau asteptarile din prezent.

A scrie si a citi intr-o societate ca cea a anului 1984 e o crima. W. stie asta, dar isi asuma un risc enorm si totusi minunat atunci cand isi cumpara, de la un anticariat, un caietel de memorii. Pe care incepe sa-l foloseasca inca din prima seara. A-si exprima gandurile in scris, si a le reciti mai tarziu semnifica practic, o materializare a rebeliunii lui. Chiar daca unui cititor de rand i se pare realmente lipsita de farmec o actiune de genul asta, pentru W. e o revelatie stralucitoare, iar atunci cand realizeaza cat de stupid e sistemul in care traieste si pe care-l completeaza, fara sa vrea, si el, este descoperit si pedepsit ingrozitor.

M-au impresionat, in alte cuvinte, atat stilul narativ cat si mai ales maniera de a povesti elemente socante, torturi, securitate si secrete, minciuni si ascunzisuri, si, pana la urma dragostea care schimba intreaga perspectiva din care un individ priveste lumea.

Daca vreti sa o cititi online, puteti s-o faceti mai jos, sau la linkul acesta.
George Orwell - 1984
Daca, insa, vreti sa o cumparati, o puteti achizitiona de la Libraria Bucuresti, cu 27 lei, sau de pe okazii.ro, la 12 lei, intr-o editie mai veche.

Adio, arme - Ernest Hemingway

2009-08-28T20:52:00.003+03:00

Frumoasa carte. M-a impresionat in special sfarsitul.

Din punct de vedere tehnic, pe alocuri am crezut ca nu respecta nici un fel de lege traditionala de a scrie un roman.

Cam despre ce e vorba: Henry este american. Suntem in timpul primului razboi mondial, si el decide sa se inroleze in armata italiana. Existenta lui e relativ superficiala, cu tot cu razboiul care are loc in fata ochilor lui si care-l si afecteaza fizic la un moment dat, pana cand face cunostinta cu o infirmiera britanica, Ms. Barkley. Nu e nimic spectaculos in modul in care cei doi fac cunostinta. Incep o relatie relativ indiferenta, care, insa, capata alte valente o data cu internarea lui Henry, in urma unui atac aerian in care e ranit. Astfel, cei doi au la dispozitie cateva luni pe care le petrec impreuna, el ca pacient, ea ca sora, dar si ca amanti. La sfarsitul acestui concediu medical, barbatul afla ca Ms. Barkley e insarcinata. Desi o doresc foarte mult, cei doi nu se pot casatori, cel putin nu in timpul razboiului, deoarece le-ar schimba statutul iar ea ar fi aproape sigur repartizata in alta regiune a tarii. Astfel, Henry se intoarce pe front si, nu dupa multa vreme, o serie de rasturnari de situatii precum si comploturi interne determina aparitia unei instabilitati serioase in Italia. Viata americanului e in pericol de cateva ori si, dupa ce reuseste in sfarsit sa ia legatura cu, Catherine Barkley cei doi decid sa fuga in Elvetia.
Aici viata lor capata un alt sens, mai ales datorita faptului ca o duc destul de bine cu banii. Isi asigura un trai decent pe parcursul restul lunilor de sarcina a femeii, asteptand linistiti intre munti evenimentul care avea sa le schimbe viata pentru totdeauna. Ca sa fiu mai concisa, ei i-o schimba de tot. Adica da, moare la nastere. Si fatul e nascut tot mort.
Concluzia e, cred, ca viata te loveste atunci cand nu te astepti si ca oricat ai incerca sa scapi de moarte si de suferinta, ele par a fi doua prezente crude dar constante, in existentile banale ale tuturor dintre noi.

Mi-a placut faptul ca, in unele parti, romanul abunda de descrieri relativ violente, dar care nu par intr-atat de tragice ca finalitatea lor.

Adio, arme poate fi achizitionat de la Editura Polirom, la pretul de 45 de lei, sau de la Pravalia cu Carti, la 37,95 lei.

Suflete cenusii - Philippe Claudel

2009-08-15T17:06:00.004+03:00

N-am mai citit de ceva vreme literatura frantuzeasca.

Ma bucur ca am terminat romanul asta. Desi, mai ales in prima instanta, trebuie sa recunosc ca m-am gasit cam confuza in mijlocul atator subiecte dezbatute in cartea asta, am reusit totusi sa ma concentrez destul de bine si sa trag concluzia, de altfel inevitabila, ca e scrisa foarte bine si foarte frumos.

In mare, despre ce e vorba:

Suntem in timpul primului razboi mondial, intr-un satuc aparent uitat de lume din Franta, vecin al unui orasel mai cunoscut, V. Pe parcursul intregii actiuni, nu ni se dezvaluie numele personajului principal, care tind sa cred ca e un politist ce lucreaza pentru autoritatile locale si care are sansa [sau, mai degraba, nesansa] sa ia la cunostinta detaliile unei crime sordide. O fetita, Belle, fusese strangulata si abandonata intr-un camp. Politia este realmente marcata, mai ales ca in acest satuc nu se intampla mai niciodata nimic, si ca doar zgomotul obuzelor si al tunurilor este singurul lucru relativ palpitant din realitatea cotidiana. Iata, insa, ca se cauta vinovatul sau vinovatii acestei crime ingrozitoare, care dezgusta si infricoseaza oamenii de rand.

In cadrul naratiunii, facem cunostinta cu o serie de personaje cel putin fascinante. Primul prezentat este procurorul Destinat, un fel de burghez fara prea multa constiinta cand vine vorba de condamnarea unor oameni, fie ei si nevinovati. Barbatul isi duce zilele intr-un castel, lasat mostenire de tatal sau, intr-o singuratate demna, mai ales ca a ramas vaduv inainte de varsta de 30 de ani. Intr-un fel, tind sa cred ca si singuratatea asta il face ceva mai vigilent si crud in ceea ce priveste procesele si condamnarea indivizilor. Sa nu uitam, totusi, ca suntem in 1917, cand pedepsele treceau de la ghilotina la spanzurare, sistemul judiciar neavand foarte multa imaginatie in sensul asta, si neexistand prea multe condamnari "de celula". In paginile urmatoare ne delectam cu detaliile descrierii judecatorului, la randul lui un om fara prea multa constiinta si, mai ales, aproape dezgustator de pragmatic si ..snob. Spre exemplu, cand este gasita Belle la marginea campului, barbatul e chemat pentru a face constatarea decesului si a intocmi diverse procese verbale si, in loc sa afiseze o mina cel putin socata, el nu poarta decat grija unor oua moi, pe care i le cere unui jandarm si pe care le serveste, apoi, chiar langa moarta.

In fine. Ca sa nu dezvalui prea multe detalii din acest roman care mi s-a parut realmente magistral in unele parti si din unele puncte de vedere, am sa va indemn simplu sa-l parcurgeti si sa rezolvati, alaturi de personajul principal si, implicit, narator, enigma mortii fetitei Belle.

In aceasta perioada, romanul in discutie poate fi achizitionat de la Editura Polirom la pretul de doar 16 lei si 20 de bani.

Parfumul - Patrick Suskind

2009-08-03T21:45:00.005+03:00

Desi am terminat de parcurs acest roman inca de saptamana trecuta, uite ca n-am avut timp decat astazi sa ma apuc de scris cateva randuri despre el.

Mi-a placut. Mult. As putea spune mult mai mult decat Lolita de Nabukov, dar, pe de alta parte, nici n-ar trebui sa fie vreun grad de comparatie intre cele doua, decat, poate prin prisma faptului ca le-am citit in aceeasi perioada si ambele au psihopati in postura de personaje principale.

Jean Baptiste Grenouille nu este, insa, cel putin dupa parerea mea, un psihopat. Noi, ca oameni, avem tendinta sa privim animalele, in special cele domestice si mai ales cele de companie ca avand trasaturi umane sau umanizate. Privirile lor si felul in care se comporta ne dau de banuit uneori, si ne fac sa credem ca ne inteleg.

Ei, romanul asta e scris din perspectiva animalica asupra unui om. Grenouille este intr-atat de dominat de un simt exacerbat de care dispune, si care e, de fapt, singurul atu pe care i-l prezinta viata, incat nu face nimic altceva decat sa se lase dominat de instinct, atunci cand isi alege victimele si cand alege sa le transforme intr-un parfum extatic ce-i va aduce pana la urma sfarsitul. Intrigile, relatiile interumane din cadrul unei societati sau comunitati raman pentru el, pana la finele povestii sale, mistere intunecate ale unei vieti care nu-i apartine si pe care nu o doreste. De fapt, el e singur intr-o mare de oameni. Locuieste, in primii ani ai vietii, la Paris, lucrand ca ajutor de tabacar, dar descoperind, in timpul liber, diversele mirosuri care inconjoara atat organismul uman si implicit lesul lui, cat si natura cu diversitatea ei olfactiva, chestiuni care-i vor folosi din plin ulterior, cand va ajunge mana dreapta a unui "maitre parfumeur".

Pe langa unele detalii cam trase de par, cum ar fi ca Grenouille poarta un ghinion ingrozitor tuturor persoanelor care se incumeta sa se asocieze cu el, cauzandu-le, indirect, moartea, in vreun fel sau altul, cartea asta ramane, pana la urma, o capodopera. Asa cred eu, si, aparent, nu-s decat una din multele minti care o adora.

Parfumul se gaseste de cumparat la metropolis, la pretul de 25 de lei noi, de pe okazii.ro la pretul de 6 lei si 50 de bani, la librariaeminescu.ro , la pretul de 18 lei, dar si pe scribd.com, gratuit [daca-l downloadati si aveti rabdare sa-l cititi pe calculator].

The Page Turner

2009-07-25T22:26:00.004+03:00

At the request of a dear friend of mine and a founder of this blog, I have set myself the task to cover the too little explored section of the title "CineBooks". In short, my contribution will consist in film reviews. Before I begin I would like to make the reason why I choose to write in Shakespeare's language clear. I am a student at the Faculty of Letters, Iasi and my whole existence will revolve around English. Therefore what better way to exercise my craft then through writing? This said, let us start with our jurney through the cinematic art with a French treat.

We can identify throughout the history of film making the reoccurring theme of “revenge is a dish best served cold”. Yet through Denis Decourt’s 2006 “The Page Turner,” a potentially cliché theme is revived as with a drop of French perfume. With a musical background and an atmosphere of elegance with gradual and subtle building of tension, the French director almost seems to transform the cold dish into a fine wine. And as wine is best aged so is revenge.

The pursuer of vengeance is Mélanie Prouvost. As a child, she was a meticulous piano player with the ambition of passing from private lessons to the Conservatory. Yet her confidence is shattered at the audition by an egocentric jury member, whom amidst the girl’s performance signs an autograph and thus breaking her concentration. Consequently she fails her exam and vows to never play the piano again. The next scene spans after 10 years, when this girl is grown up and is appointed to work in a lawyer's firm. By chance the owner of the firm needs somebody to look after his son for the summer and Melanie is willing. As if by fate, the lawyer is the husband of that female jury member because of whom this girl was not able to pursue her interest in music - playing piano. The remaining part of the story is about Mellanie’s slow revenge as she gains the confidence of the lady, Ariane Fouchécourt( a pianist who’s nerves are shattered by a previous car accident) to destroy her world.

Melanie is played by the beautiful Deborah Francois, who portrays excellently the young introverted and apparently innocent young girl with perfect ease and comfort. Behaving like a serious-minded child, her youthful beauty conceals the ugliness of a ruthless monster. We cannot omit either the performance of Catherine Frot in the role of Ariane. The way she expresses the feeling of insecurity through the trembling of the hands inspires such pity that one would be tempted to forgive her for her initial arrogance. A brilliant performance Denis Dercourt uses images to transfer the thoughts going on the character's mind with natural ease on screen. As the story unfolds, we the audience, since we have the upper hand of knowing Melanie’s true intent , feel the suspense and wonder what the girl will do next.

All together the movie is a brilliant psychological thriller with a touch of classical music in the background with an ending all too European.

Worth watching.

Your humble servant.

Casa Blestemata - Vicente Blasco Ibáñez

2009-07-25T21:29:00.002+03:00

Ultima carte pe care am citit-o a fost "Casa Blestemata" de Vicente Blasco Ibanez,si,cum n-am apucat sa amintesc de ea in postul despre Scoala de Vara,va spun acum daca n-ati intuit deja ca nu am avut acolo timp absolut deloc pentru a lectura ceva.
M-am apucat de ea cand mi-am revenit din experienta obositoare si pot spune ca am nimerit-o.Am dat peste o scriitura realista de un stil foarte "spaniol" daca ma intelegeti,inghegat,cald,usor-receptabil.Vicente Blasco-Ibanez,originar din Valencia,ne ofera o autentica portretizare a mentalitatii oamenilor de la sat,amintindu-mi in mod constant si cat se poate de evident de legandarul "Ion" a lui Liviu Rebreanu.Daca insa autorul nostru mult iubit,se refera strict la evolutia(sau involutia) individului in mediul satesc,Ibanez ne ofera un roman al masei,in care sunt studiate amanuntit reactiile,credintele si comportamentul unui colectiv.Si e foarte tare!Sau,ma rog,pe gustul meu.
Aflu astfel ca o Huerta este o mare indindere de pamant strabatuta de canale de irigare,unde taranii muncesc pamantul luat in arenda de la stapani,cel mai adesea oraseni.
Doar ca in comunitatea aceasta aleasa special in zona Valenciei,o poveste bantuia locurile si ii facea pe locuitori sa se cutremure,si mai ales stapanii pamanturilor la auzul ei.
Un anume Barret,un locuitor al huertei extrem de harnic,ce avea pamanturi in posesie de pe aceste meleaguri,lucra si isi intretinea familia din munca sa.Arendasul,un anume Don Salvador,foarte zgarcit in general,dar exclusiv cu acest Barret,tocmai datorita purtarii ireprosabile a acestuia si a platii la timp,il duce pe acesta in pragul nebuniei prin amenintarea cu datul afara de pe terenurile pe care le iubea.Omul il va ucide pe proprietar intr-un acces de disperare,ca mai apoi oasele sa ii putrezeasca in inchisoare.Familia i se va destrama,fetele sale ajungand mai toate prostituate pentru a putea trai,insa istoria acelui om,impins pe caile pierzaniei datorita cruzimii omului avar,a fost pastrata ca sfanta,memoria eroul dainuind asupra huertei.
De zece ani vechiul loc unde traise Barret cu familia sa ramasese nelucrat,nimeni neputand sa se aproprie de el fara a lua la cunostinta puterea distructiva a oamenilor din zona.Lucrurile se desfasurau la modul tacit,musamalizate de toti si de nimeni,ca si cum nimic iesit din comun nu se intampla.Pana in ziua in care cineva tulbura din nou linistea asezata peste acele locuri.Acest Batiste,care venea cu sotia si numerosii lui copii pentru a-si stabili un camin decent,nu era intocmai familiarizat cu credintele de prin partea locului.
Si de aici au loc conflictele cu huerta.Familia,venita in aceste locuri cu cele mai bune intentii,nu va intelege pretextul pentru care concetatenii il vor renega,tinand foarte mult ca acestia sa plece,tocmai pentru ca le incalcau ordinea.
De aici,constiinta colectiva a huertei va oscila intre o tentativa de a-i accepta pe acesti oameni,cand masurile de inlaturare a acestora au fost duse pana la extrem,iar un copil va muri din aceasta si revenirea la gandurile neprietenoase,condusi de Pimento,un fel de sef nedeclarat al huertei,umilit fiind de conditia toleranta pe care o avea acum fata de acest intrus.
Povestea va culmina cu incendierea casei reconstruite pe ruinele resedintei Barret (moment in care aflam si de unde numele "La Barraca"*original) tot de catre comunitate,ce va constitui lovitura de gratie in micul razboi desfasurat in acel loc.Familia lui Batiste a inteles ca nu se poate lupta cu o mentalitate,cu o credinta cultivata de mai bine de un deceniu,si cum oamenii aceia sunt atat de uniti in scopuri si opinii,nu ar fi putut trai in liniste in acel loc.Astfel,ei vor parasi,fara nimic din nou,huerta in cautarea unui alt loc pentru a o lua de la capat.

Cam asta e subiectul.E scris foarte bine,iar chestiile expuse mai mult sau mai putin profesionalist de mine mai sus sunt surprinse si tratate extraordinar de acest scriitor.Acum am vazut printre cartile de la colectia cotidianul pe care n-am apucat inca sa le citesc un alt roman de el "Maja Desnuda" iar wiki spunea ca e cel de referinta cand vine vorba de acest scriitor.Si "Casa Blestemata" are farmecul ei,mai ales ca e romanul care l-a consacrat ca scriitor,si care are si o poveste destul de comica,ideea fiind initial tratata intr-o scurta nuvela ,"Razbunarea Maura" si dezvoltata dupa cativa ani in romanul mai sus precizat.
Despre autor puteti citi mai multe aici.

Lectura Placuta!

Gradina de ciment - Ian McEwan

2009-07-25T14:47:00.002+03:00

Ma tem ca nu prea am cuvinte frumoase la adresa acestui roman. La fel de bine ma tem ca, desi e trecut in acea lista faimoasa de 1001 de carti de citit intr-o viata, nu prea-mi explic cum si mai ales de ce a ajuns acolo. In afara unor relatii incestuoase dintre un frate si o sora, si in afara unor morti dubioase, romanul nu trateaza mai nimic.

Despre ce e vorba: Jack, cele doua surori ale sale si fratele sau sunt niste copii oarecare. Adolescenta este un proces istovitor si ciudat pentru Jack, din perspectiva caruia sunt istorisite evenimentele. Totul incepe intr-o dupa-amiaza, cand tatal baiatului se hotaraste sa-si cimenteze gradina. In timpul lucrului, sufera un atac de cord si moare. Decesul subit si relativ neasteptat al unui nu chiar onorabil "Pater familias" o arunca intr-o depresie covarsitoare pe mama lui Jack, care cade la pat in urma unei boli suspecte, si care moare, la randul ei, dupa doar cateva saptamani.

Odraslele inteleg, cu aceasta ocazie, ca, pentru ca nici unul dintre ei nu are peste 18 ani, nu pot beneficia de o tutela legala. Nimeni, sau aproape nimeni din oras nu le cunoaste parintii. Din acest motiv, pentru a se proteja si pentru a nu ajunge pe mainile unor asistenti sociali sau, mai rau, intr-un orfelinat, Jack si sora lui mai mare decid sa isi ingroape mama intr-un cufar, pe care-l cimenteaza.

La scurta vreme, insa, in cadrul aceleasi veri, o persoana devine suspicioasa si aproape ca afla secretul copiilor.

Mai mult de atat nu prea pot sa divulg. Nu ca ar avea vreun farmec intreaga actiune. M-au cam dezgustat detaliile realmente socante privind auto-satisfacerile zilnice ale adolescentului in discutie, precum si relatia incestuoasa care, spre sfarsitul romanului, se concretizeaza intr-o legatura sexuala. Cu toate astea, se presupune ca Ian McEwan e unul dintre cei mai de seama prozatori ai secolului XX. Probabil ca, sau mai degraba, fara indoiala, acesta nu e neaparat cel mai bun roman al sau. Dar, pentru ca am avut sansa sa il achizitionez la pretul relativ derizoriu de 7 lei, impreuna cu Ziarul de Iasi, pot afirma ca n-a fost o carte intr-atat de proasta. Nu pentru pretul ei, in orice caz.

Daca va intereseaza, puteti cumpara Gradina de ciment de la Editura Polirom, la 16 lei si 20 de bani.

Lolita - Vladimir Nabokov

2009-07-23T13:08:00.002+03:00

N-am sa incep descrierea acestui roman prin a-mi exprima dezgustul resimtit in prima parte. Nu, desi as putea foarte bine sa numesc personajul principal ca fiind un pederast nesimtit si imputit, etern indragostit de pedofilie si tot ce inseamna ea. Dar uite ca tocmai am facut-o, nu? :)

Humbert este un tip cult. Desi n-am inteles cu exactitate, cred ca e elvetian. Dupa ce are, pe la 10 ani, un fel de pseuudoaventura cu o domnisoara de aceeasi varsta, la hotelul tatalui sau, neconcretizata insa, in nici un fel de materializare a sentimentelor unuia pentru celalalt, ramane marcat pentru intreaga viata de ceea ce el numeste "nimfeta" viselor sale. Tipul este, if you ask me [though nobody did], un pedofil ceva mai romantic decat media, desi dominat in continuare de necesitati fizice extrem de puternice.

Printr-o serie de circumstante, dupa un mariaj ratat cu o poloneza dolofana, care, probabil intr-un mod accidental, ajunge sa-l insele cu un rus, Humbert afla ca a primit, din America, o mostenire satisfacatoare, de la un unchi de existenta caruia cel mai probabil nu stia pana in momentl respectiv. Avand in vedere situatia sa matrimoniala, si luand in considerare conditia impusa de batranul care ii lasa mostenirea, respectiv obligativitatea ca H. sa traiasca in SUA, barbatul se hotaraste sa paraseasca Europa, fara nici un regret.

As vrea sa specific ceva. Inainte de toate, chiar daca toti suntem moralizatori si principiali, sau asa ne place sa credem, o sa fim dezgustati de multitudinea de fantezii aberante si abominabile prezentate intre paginile romanului. Asa credem. Dar uite ca am ajuns la momentul in care pot sa recunosc, cu mana pe inima, ca ceea ce am simtit pentru narator, mai ales in ultima parte a cartii, a fost nicidecum dispret sau scarba, ci pur si simplu mila si chiar o oarecare simpatie. El nu e, probabil, decat victima propriilor vise.. desi, daca privim situatia din perspectiva asta, tot el e fauritorul fanteziilor sale,si deci propriul lui calau.

Ca sa revin, insa, la ceea ce ziceam mai sus - ajuns in Statele Unite, Humbert se bucura de orele pe care le petrece in casa unei doamne care are o fetita, Lolita. Charlotte, mama nimfetei, nestiutoare si inocenta, nu-si da seama ca domnul extrem de cult [pentru ca da, Humbert era extrem de citit, scolit, elegant, cizelat, si..in alte cuvinte, orice altceva decat american nu] care priveste ore in sir de la fereastra lui nu o spioneaza pe ea, ci pe fiica-sa. Dolores Haze, zisa Dolly, zisa Lolita.. este o proasta. Nu stiu cat de mult imi pare rau sa zic asta, dar n-am mai intalnit personaj feminin de o idiotenie mai crasa, cu schimbari de comportament si de caracter atat de bruste, din moment in moment, si care sa lase absolut orice barbat fara cuvinte. In timpul unei tabere de vara, cat Humbert si Charlotte raman singuri in casa, barbatul afla de dragostea pasionala pe care o resimte femeia pentru el, astfel ca decide sa profite de aceasta sansa pentru a incheia un mariaj, care-l va binecuvanta cu placerea de a o invalui pe Lo in priviri galese si bolnave in fiecare zi. Humbert tinuse, insa, un jurnal, in care consemnase, cu infrigurare, in primele saptamani ale sederii sale in America, diverse detalii pasionale privind gleznele, jambele de culoarea piersicii, puful de pe spatele Lolitei, zambetul ei si gropitele care i se formau in obrajori - toate aceste descrieri se plimba rasturnat pe retina Charlottei, care descopera, intr-o zi, insemnarile, constatand, astfel, greseala enorma pe care o putuse face casatorindu-se cu un pederast sub acoperire.

Humbert vine acasa si o descopera pe nevasta-sa intr-o stare deplorabila, violenta si scriind cateva misive. Dupa ce chiar femeia ii dezvaluie secretul descoperit, H.H. incepe sa se gandeasca, relativ ingrijorat, la situatia lui. Soarta insa ii zambeste meschin, si, cateva minute mai tarziu, Charlotte este gasita calcata de un automobil, chiar in fata casei.

Disparitia mamei copilei ii descopera drumul lui Humbert. Asa ca se hotaraste sa ia fetita din tabara, sa poposeasca la un hotel, si sa-i marturiseasca ulterior ca Charlotte murise. Cu aceasta ocazie, insa, in cadrul unei conversatii care dureaza destul de mult, afla niste detalii relativ sordide cu privire la aventurile Lolitei din tabara. Astfel, Humbert, in postura mai noua de tata, se vede nevoit sa constate ca nimfeta pe care spera sa o posedeze doar si doar el era deja putin versata, initiata in arta amorului de catre un baiat naiv si timid, fiul proprietaresei taberei. Asa ca europeanul nu face nimic altceva decat sa profite de sansa care i se ofera, transformand-o pe Lo intr-un fel de metresa care-l va insoti pe intregul continent american in cursul celor doi ani zbuciumati de aventura.

Consemnarile zilelor respective sunt realizate de Humbert dintr-o inchisoare, astfel ca cititorul isi poate da seama inca din primele pagini ca intreaga poveste avea sa ia o turnura nu tocmai placuta. Ciudat e, insa, un singur lucru. In timp ce, in cadrul primei parti care mi-a inspirat o greata infioratoare, aproape ca-mi doream ca individul sa fie prins si torturat pentru dorintele sale zbuciumate, si pentru felul in care o supusese si sechestrase pe Lolita, ultimele pagini ma regasesc intr-o stare cel putin confuza. Mai ales ca sfarsitul lui nu e asa previzibil. Este, fara indoiala, condamnat pentru "first degree murder", dar NU pentru a fi ucis-o pe ea. Si, ce e si mai ciudat, e faptul ca de-abia dupa ce comite o crima, apar lucrurile la suprafata si intreaga lume descopera ca devotatul tata Humbert fusese doar un pedofil obsedat.

Problema e ca H.H. ajunge chiar sa o iubeasca pe Lolita. E, insa, destul de evident ca fata nu poate raspunde sentimentelor lui, desi duce lipsa, fara indoiala, de un intelect care sa o faca sa dezvolte vreun plan elaborat de evadare. Pana la urma, cu toata prostia ei crasa, si cu toate pasiunile ei stupide pentru reviste de cinema, vedete si Hollywood, ea poate fi considerata o victima. Razbunarea este, insa, dulce, si chiar daca ea nici macar nu o constientizeaza, fuga ei ii va aduce sfarsitul lui Humbert, la acel moment deja nebun dupa ea.

Lolita poate fi gasita si comandata de la Editura Polirom, la pretul de 28 lei si 20 bani, sau la Carturari.ro, in alta editie, la pretul de 23 lei si 95 de bani.

Balzac si Micuta Croitoreasa Chineza - Dai Sijie

2009-07-20T09:51:00.003+03:00

Am citit acest roman anul trecut. Nu mi-a iesit din minte nici acum. E o carte micuta, de doar 200 de pagini, publicata la editura Polirom, si care am avut sansa sa apara impreuna cu Ziarul de Iasi. Intotdeauna am fost relativ sceptica in ceea ce priveste proza asiatica, si asta nu stiu exact pentru ce motiv...dar am asa, un fel de strangere de inima cand ma gandesc la ce pozitie au femeile in societatea lor, sau la ce obiceiuri ancestrale inca mai sunt respectate acolo, sau la comunismul care inca mai traieste cu succes prin zonele alea.

Asa ca n-am stiut la ce sa ma astept. Dar a fost frumos.

Actiunea se petrece undeva pe la inceputul secolului '20, desi n-am putut afla niciodata o serie de date exacte. In mare,e vorba de preluarea puterii de catre comunisti care, bineinteles, in conformitate cu orice filosofie marxista si leninista, proslavesc de zor munca si marginalizeaza, pe cat posibil, lumea intelectuala. Greseala cea mai mare a personajului principal, dupa cum o recunoaste si el, e ca se trage dintr-o familie culta, si ca ambii lui parinti fusesera medici, ceea ce, bineinteles, presupune o alta deschidere a orizonturilor, fata de muncitorul de rand, indoctrinat de ideea comunista generala.

"N-am avut voie sa intram la liceu si ni s-a pus in carca rolul de tineri intelectuali din cauza parintilor nostri, considerati pe atunci dusmani ai poporului, desi crimele de care eram invinuiti nu erau la fel de grave.

Parintii mei erau medici. Tata era pneumolog, iar mama- specialista in boli parazitare. Lucrau amandoi intr-un spital din Chengdu, un oras cu patru milioane de locuitori. Delictul lor consta in aceea ca erau niste "autoritati savante imputite", cu modesta reputatie provinciala, orasul Chengdu fiind capitala provinciei Sichuan, care numara o suta de milioane de locuitori, departe de Beijing, dar foarte aproape de Tibet."

Baiatul este trimis, impreuna cu prietenul lui cel mai bun, sa lucreze intr-o orezarie, in conditii realmente dezgustatoare si primitive, care sa-i anuleze totalmente orice posibilitate de a gandi mai departe decat trebuie. Aici, insa, apare surpriza. Cei doi fac cunostinta cu un croitor, care are o fata. Micuta Croitoreasa incepe, dupa o vreme, sa aiba sentimente pentru Luo, si dupa o aventura care dureaza cateva luni, timp in care cei doi o invata sa citeasca [pe niste romane ascunse in valiza unui alt individ, descoperite printr-o serie de circumstante norocoase] si, practic, sa gandeasca, fata incepe sa aiba o proprie constiinta. De aici deriva dilema actiunilor ei ulterioare. Desi e, relativ protejata de conditia ei sociala, nefiind cu nimic deasupra proletariatului si, pentru un ochi necunoscator, fiind la fel de nestiutoare ca orice alt om de rand, ea decide sa-si depaseasca propriile limite si.. face o alegere care-i va distruge moral pe ambii baieti.

Cred ca am dezvaluit deja prea mult. E o carticica foarte frumoasa, construita extrem de bine si proza este reusita in adevaratul sens al cuvantului. Daca va plictisiti intr-o dupa-amiaza si vreti sa aflati cum e sa sfidezi legile de care depinde supravietuirea ta, cum e sa iubesti mai mult cunoasterea decat propria viata si cum e sa vrei sa impartasesti din cunostintele tale altora.. atunci v-o recomand cu toata caldura pe care pot s-o eman prin intermediul unor cuvinte insiruite aici. Stiu ca nu e prea mult, dar Dai Sijie scrie realmente fantastic.

Balzac si micuta croitoreasa chineza se gaseste la Librarie.Net, la pretul de 15,15 lei, sau chiar la editura Polirom, la pretul de 11,26 lei.

Marea - John Banville

2009-07-17T20:28:00.003+03:00

Desi am trambitat de zor pe blogul meu personal despre o eventuala si ulterioara mutare a ceea ce e Cinebooks, uite ca tot aici ajung sa scriu, ca de obicei.

Cartea asta a fost ciudata. Mi s-a parut asa pentru ca nu-mi puteam da seama cum naratorul reuseste sa treaca de la istorisiri a unor intamplari petrecute in copilaria lui la povestea tragica a mortii sotiei sale. Ma tem ca nu prea impartasesc parerea inscrisa pe coperta 2 a romanului, care suna cam asa:

"Un studiu magistral asupra durerii, amintirii si a dragostei" - John Sutherland

Nu pot sa spun ca e siropoasa. La fel de bine nu pot sa spun ca e inovatoare in vreun sens. Nu stiu, pana la urma, ce a avut de m-am ambitionat si-am strans din dinti ca sa o termin, dar nu e chiar asa rea cum am crezut ca avea sa fie, din primele pagini. Nici nu pot sa povestesc sirul actiunii, pentru ca ea, in mare, nu prea exista. Sa spunem ca e vorba de un tip caruia nevasta ii moare in urma unei boli cum ar fi cancerul [afectiunea mortala nu e pomenita in nici una din paginile cartii], si care, cu ocazia asta, face rememorarea unor zile de vacanta, petrecute alaturi de cativa prieteni, intr-un satuc american. Intr-un fel m-au impresionat descrierile aproximativ sexuale pe care le face mamei prieteni lui, cu tot cu fanteziile pe care le determina acestea in mintea unui baiat prepuberal, dar care se naruiesc in totalitate dupa ce acesta reuseste sa traga cu ochiul la ..sa-i spunem organul genital femel in cauza. :)) Imi dau seama ca fraza de mai sus lasa de dorit la modul cel mai serios, dar fetisul pe care-l avea baiatul pentru Connie Grace, doamna planturoasa, bine facuta, aproape supraponderala dar extrem de interesanta tocmai pentru ca era intangibila chiar m-a impresionat. Nu neaparat pozitiv, nu. Nu-mi place perversitatea, si randurile astea ma regasesc citind Lolita, de Nabukov, si in timp ce-i apreciez realmente stilul de a scrie si a istorisi, totusi reusesc sa ma desprind de asta si sa ma simt profund dezgustata de detaliile sordide sexuale cu, care e impanzita mai toata proza.

In orice caz, o moarte, doua morti. Suferinta, dragoste. Pasiune stupida, pasiune inexistenta, pe baza careia se construieste o casnicie. Cam despre asta e vorba in Marea, de Banville.

Un citat:

"Dar azi-dimineata m-a frapat starea ochilor mei, cu albul strabatut de vinisoare rosu-aprins si pleoapele inferioare umede, inflamate si parca usor prinse de globul ocular. Remarc ca aproape nu mi-au mai ramas gene. Genele mele matasoase, pe care, in tinerete, le-ar fi invidiat orice fata. La coltul ochiului, pe pleoapa de sus, a aparut o mica protuberanta, chiar inainte de ingemanarea cu cea de jos, aproape simpatica, daca nu ar fi permanent galbuie la varf, cu o infectie. Si mugurele acela, chiar de la imbinarea pleoapelor, la ce serveste? Nimic din infatisarea omeneasca nu suporta o cercetare prelungita. Paloarea cu tenta trandafirie a obrajilor, care, mi-e teama, da, cazuti, exact ca ai sarmanului Vincent [Van Gogh], pare mai categorica si mai bolnavicioasa din cauza luminii reflectate de peretii albi si de smaltul chiuvetei."

Daca va intereseaza, o puteti cumpara de la Metropolis, la pretul de 17,90 lei, sau chiar de la Editura Nemira la 14,32 lei.

Semnul lui Attila - Guido Cervo

2009-07-14T09:13:00.003+03:00

Trebuie sa recunosc, am inceput romanul acesta acum cateva luni. L-am abandonat partial pentru ca m-am cam plictisit, si partial din cauza lipsei de timp liber. Dar, acum ca a reinceput vacanta, m-am ambitionat si-am decis sa-l termin.

Semnul lui Attila este o carte de care nu va puteti dezlipi..in cazul in care va place MULT istoria. Povestea e destul de lunga si complicata, iar Guido Cervo nu prea vrea s-o scurteze sau s-o faca mai dragalasa. Detalii sordide, sangeroase, din luptele dintre huni si est-europenii medievali adauga un fel de bulina romanului. Cu toate astea, mi-a placut deosebit de mult, si v-o recomand, bineinteles, in cazul in care apreciati povestile cu tenta istorica.

Sincera sa fiu, am fost cel mai mult atrasa de faptul ca nu s-a insistat prea mult pe siropul unei posibile relatii dintre un general roman si o tanara conducatoare de ostiri burgunde. Mi-au placut, de asemenea, descrierea amanuntita a unui viol, si sentimentele pure de revolta pe care le-au trezit in mine detaliile acestui moment. In alte cuvinte, chiar daca e lunga [are vreo 550 de pagini] si, adeseori, destul de plictisitoare pentru ca nu se mai termina nici descrierea si nici povestea, care si-asa se desfasoara pe o multitudine de planuri, mie cartea asta chiar mi-a lasat o impresie placuta.

Personajele principale, sau cele care domina desfasurarea actiunii, in orice caz, sunt Balamber, un comandant hun de osti, Sebastianus, un general roman, si Frediana, o printesa dezonorata [violul de care ziceam mai sus], care se razbuna sangeros pe ostile lui Attila.

Semnul lui Attila poate fi cumparat de la Editura Polirom la pretul de 47,50 lei, sau, daca aveti intr-adevar noroc, de la Pravalia cu Carti, la pretul de doar 9,99 lei.

Tess d'Urberville - Thomas Hardy

2009-07-08T12:34:00.005+03:00

Avand in vedere initiativa mea relativ recenta de a ma apuca de citit romane ceva mai clasice, am inceput, trebuie sa recunosc, cu un entuziasm destul de dramuit aceasta carte. Asta, mai ales, datorita unei caracterizari nu tocmai favorabile facute de o prietena romanului in discutie, infatisat, pe scurt, ca fiind "plictisitor si nu tocmai interesant".

N-am stiut la ce sa ma astept. N-am vizionat nici o ecranizare, si acum ca l-am citit, pot spune ca ma bucur de asta, deoarece farmecul de a face cunostinta cu povestea lui Tess pentru prima oara din paginile lui Hardy este absolut incomparabil cu orice incercare de transpunere a acesteia in imagini.

Tess d'Urberville este un roman cu forta, extrem de patrunzator si plin de o profunzime pe care n-am mai avut sansa, mai ales in ultimii ani, sa o constat la mai nici o scriitura. Istoria eroinei principale debuteaza intr-un satuc englezesc, dominat de saracie si greutati, de care nici familia ei nu este privata. Mai mult, pentru ca tatal si mama ei nu reusesc niciodata sa agoniseasca ceva pentru casa, si pentru ca soarta i-a inzestrat cu un numar cu adevarat impresionant de odrasle, Tess poate fi privita, cel putin la inceput, ca singura speranta de bunastare a familiei ei. Seria de evenimente nefaste care-i decid soarta fetei se anunta inca din primele pagini, atunci cand pastorul zonei decide sa-i divulge un secret domnului Durbeyfield, si anume ca se trage dintr-o familie instarita si de vita nobila, care, insa, de cateva generatii, a decazut puternic si si-a pierdut atat numele, cat si averea. Asta il face, pe acest om naiv care nu-si va depasi niciodata conditia limitata, sa aspire la ceva mai bun si sa-si oblige fata sa plece la munca pentru un aparent var de-al ei, Alec d'Urberville. Ceea ce nu stie insa, familia, la acest moment, e ca acest aparent verisor va reprezenta declinul si decaderea morala completa a unei femei inocente.

Tess, desi cu o cultura si gandire net superioare rudelor ei, decide sa faca acest sacrificiu si sa se angajeze la o crescatorie de pasari ce apartine mai noii-familii d'Urberville. In fapt, cei din urma sunt doar niste impostori, urmasii unui negustor de seama, imbogatit peste noapte in urma unor tranzactii dubioase, si care-si asuma un nume pe care nu-l merita. Din nefericire, Alec, un tanar ce mi s-a parut, simbolistic un fel de Belzebut sau mar al lui Adam, reuseste sa o seduca, mai mult prin forta decat prin farmecul sau. Fata nu stie ce o va astepta in anii care vor veni, si se hotaraste sa plece acasa, chiar daca asta inseamna sa accepte invingerea si rusinea de a nu-si sustine familia financiar. Supriza, insa, apare intr-un nou capitol, cand Tess e zugravita in culori maternale, hranindu-si copilul la san, in mijlocul unui camp de muncitori zilieri. Atat ea, cat si urmasul ei, sunt ostracizati de catre comunitatea in care traiesc, iar faptul ca odrasla va muri fara ca cineva sa o poata salva, si, mai ales, fara a fi fost botezata, ii aduce un grad de suferinta inimaginabil mamei indurerate.

Disperata si, intelegand, in sfarsit, ca nu are nici un viitor alaturi de parintii ei, care, in loc sa o sprijine moral, o privesc poate mai drastic si dur decat ceilalti membri ai societatii in care traieste, Tess decide sa paraseasca spatiul satului ei, pentru a se angaja ca mulgatoare la o ferma din alt district. Aici descopera placeri pe care nu credea sa le mai poata simti vreodata, facand cunostinta cu Angel Clare, fiu de pastor, ucenic in meseria cresterii vacilor, invatand cuvinte noi de la acesta, intelegand, cu adevarat, din ce e compusa viata si cata importanta are ea, si, mai presus de toate, descoperind, pentru prima oara, ce inseamna dragostea. Din nefericire, urmarita de un trecut sordid si teribil, desi trece prin momente dominate de o disperare crunta, incercand sa-si marturiseasca pacatele iubitului, ajunge sa accepte cererea de casatorie a acestuia.

Dar cum, inainte de toate, Tess este sincera si pura [desi ea nu se considera astfel], ii incredinteaza secretul sotului ei chiar in prima zi de dupa cununia religioasa. O ruptura inevitabila apare intre cei doi, si tin sa mentionez faptul ca am fost extrem de impresionata de felul in care aceasta e descrisa, si de aparenta incapacitate a lui de a o accepta cu greselile ei, si a ei de nu dori sa-i pangareasca imaginea lui.

Angel o paraseste, nu inainte de a-i asigura un oarecare trai, pentru cateva luni, oferindu-i 50 de lire, din care ea, insa, ii da jumatate mamei ei. Astfel, femeia ajunge din nou pe culmile disperarii, nestiind unde sa se angajeze pe parcursul iernii si nemaistiind daca mai are vreo sansa de a-si recupera sotul.

Cu toate ca imi vine greu sa ma opresc aici, imi dau seama ca articolul acesta a fost un adevarat 'spoiler alert' pentru cei ce se pregateau sa parcurga cartea in discutie.

In concluzie, desi Tess este expresia clara si tragica a ceea ce inseamna sa treci prin viata dominat de secrete si regrete, impactul pe care l-a avut acest roman asupra mea a fost unul nemaipomenit. Nu vreau sa spun ca ma descopar in eroina principala, pentru ca, fara indoiala, suferinta resimtita de ea in unele momente imi e necunoscuta, dar modul in care intreaga actiune e compusa, si, mai ales, stilul in care aceasta e descrisa, face ca cititorul sa se transpuna atat de bine in mediul ambiant al ideii dezbatute, incat un singur cuvant ajunge sa schiteze proza lui Hardy: REALISM.

Chiar daca am resimtit si eu, ca de altfel, orice individ care a parcurs acest roman, o tristete incomensurabila si un profund regret pentru destinul lui Tess, trebuie sa recunosc ca perspectiva lui Hardy este corecta si perfect descriptiva pentru ceea ce se intampla in orice societate: ne permitem sa judecam alti indivizi fara sa-i cunoastem in profunzime, iar asta ne face cruzi si fara inima.

Tess d'Urberville, de Thomas Hardy poate fi achizitionata de pe site-ul librarie.net, la pretul de 27,67 lei, de pe ishop.ro, in cazul editiei in limba engleza, la doar 7,11 lei, sau de pe shop.cotidianul.ro, in romana, la doar 6,9 lei. Eu am avut sansa sa o cumpar in cadrul ultimei colectii, a ziarului Cotidianul.

Profesorul - Charlotte Bronte

2009-07-03T05:32:00.006+03:00

Daca as putea sa ma opresc din ascultat Clowns,ar exista posibilitatea de a-mi veni vreo idee despre cum sa incep acest post,dar cat ma gandesc eu aicea deja am scris un cuvant de inceput.
Ma simt intr-un carusel care se inverte prea repete,pasajele de pian sunt de vina.
Am terminat "Profesorul" si ma gandeam sa insir cateva cuvinte aici,nu neaparat despre aceasta lectura,ci si generalitati.
In primul si in primul rand,gasind din intamplare cartea in librarie si renuntand la orice fel de lectura de moment pentru scurta reincursiune in literatura clasica engleza pentru a o citi,mi-am dat seama cat de mult imi lipseau cartile lui Charlotte Bronte.Cat de mult simteam lipsa acelui stil,a subiectelor bineinteles,dar fara sa-mi dau seama.Astfel la lecturarea acestui volum abia tradus am simtit o anumite revigorare interioara si o transmitere de stare de bine destul de puternica incat sa trec cu vederea orele de dormit la pranz de ieri si limitand per total somnul meu de noapte la doar 5 ore(!!!!).

Intotdeauna am adorat la Bronte(nu conteaza care) faptul ca nu idealiza personajele centrale cum fac romanticii ,ci din contra,personajele sunt mediocre prin aspectul fizic,de cele mai multe ori neatragatoare pentru o masa mare de "masculi feroce" care cu siguranta ar fi batute de cele cu aspecte angelic,idealizate,reduse stric la dependenta de rasa ariana,care stranesc pur si simplu greata de la atata frumusete,gratie,bunatate,curatenie sufleteasca(desi asta se mentine si la Bronte prin natura ei conservationista ,fiind totusi,desi un extrem de bun critic si portretist,un adept al puritatii interioare,respingand vehement josniciile si lipsa de virtuti). - (nota: Asta inseamna ca trebuie sa citesc neaparat cat de repede pot si un Zola,ca sa ma trezesc din amorteala de tot).Asadar,personajele bronteiste nu te lasa masca cu frumusetea lor ci mai degraba suprind prin personalitate si carater,prin actiuni si mod de gandire,sunt personaje superioare,ce razbesc prin forte proprii atat pe plan profesional cat si,bineinteles,pe cel emotional. Poate imi plac caci ma completeaza,stiindu-ma din fire o lenesa si o delasatoare ,desi imi dau silinta sa trag cu dintii de principiile mele.

In ceea ce priveste continutul romanului,nu vreau sa detaliez gandindu-ma ca mai sunt doritori,mai ales ca recomand aceasta carte cu caldura,dar nu celor ce nu sunt familiarizati cu scriitoarea.Nu neaparat din motivele invocate pe spatele cartii,ce sustin sus si tare ca nu e cel mai bun roman a lui Bronte ,ca e mai mult unul experimental,ce face parte din lucrarile de debut etc.Motivul pentru care nu-l recomand ca prima lectura,survine mai mult din parerea mea ca nu toata lumea aleagra dupa stil,ci si dupa continut.Pentru ca un roman genial ca "Jane Eyre" sau masiv si complex ca "Villette" ar impresiona mai mult decat unul care se remarca mai mult prin stil(subiectul - no comment).
As spune mai mult ca(si acum ma adresez cunoscatorilor operei scriitoarei) ca acest roman este creat dupa reteta,care e usor de descoperit pentru un ochi format in ceea ce priveste brontecita (in traducere : cu care tip ramane tipa,care e ala/aia care baga zazanie etc) si mai e si cat se poate de predictibil..

In frenezia cititului,nu am selectat multe citate,caci "ma grabeam" ,dar stiu ca m-a speriat modul in care punea in lumina statutul "fetelor batrane" (o lumina cat se poate de proasta) opunandu-se total acestui concept.Eu nu prea imi aduc aminte sa fi auzite asemenea critici ale acestui statut in celelalte operele ale sale,si chiar m-a suparat modul dezaprobator in care prezenta acest aspect.adica,char sunt si parti bune.de ce era ea oare asa de radicala?stiu ce credeti : ca am sa continui dand-o de exemplu pe ea ,care a ramas domnisoara pana la cei 39 de ani ai sai,cand s-a stins din viata.Dar SHOK SI GROAZA,chiar daca pana azi si eu stiusem ca a murit domnisoara,intocmai ca celelalte surori ale sale,citind postfata romanului in care se spunea cate ceva despre viata ei,am vazut ca a fost casatorita cu un pastor.:|

oricum aceasta nu este problema mea,si pentru ca vorbeam de citate selectate mai sus,am sa impartasesc un scurt(extrem de scurt) fragment citit aici,care m-a bucurat mult sau cel putin m-a facut sa zambesc.

"Urasc cutezanta - acea cutezanta care aduce a obraznicie si a lipsa de sensibilitate; dar imi place curajul inimii puternice , fervoarea generozitatii."

Asa ca va las..pe voi sa trageti concluziile in urma lecturarii.
PS: Aa! Si in urma compararii subiectului dezvoltat in roman cu unele aspecte privind viata privata a autoarei,asemanarile cu o perioada a vietii sale in Belgia este evidenta.Se pare ca autoarea si-a creat,din nou un alter-ego,de data aceasta insa unul de sex masculin.Mie imi place ce-a iesit mai ales ca iubesc finalurile fericite.V-am pupat!

Memorii - Giacomo CASANOVA

2009-07-01T12:39:00.004+03:00

Giacomo Casanova s-a născut în 1725, în cetatea Veneţiei. A fost un copil bolnăvicios, urmărit de hemoragii nazale. Tatăl lui era actor, iar mama - o actriţă a cărei frumuseţe ajunsese celebră în toată Europa. Se spune că Giacomo a crescut înconjurat de femei puternice, care l-au îngrijit şi l-au încântat.

Demonstrând de la o vârstă fragedă o inteligenţă scliptoare, Casanova a studiat la Universtatea din Padova şi a intrat în Seminarul St. Cyprian pentru a deveni preot, dar a fost eliminat pentru comportamentul său neadecvat, foarte scandalos şi aventurile amoroase.

Şi-a luat doctoratul în Drept în anul 1742. În 1744 Casanova a devenit secretarul personal al Cardinalului Acquaviva din Roma, până când un nou scandal l-a obligat să părăsească oraşul şi în final, să se întoarcă la Veneţia.

Casanova a lucrat ca violonist cleric, secretar şi soldat în mai multe ţări. A fost un scriitor prolific, publicând piese de teatru, romane, poezii şi pamflete, deşi cea mai cunoscută operă a sa rămâne autobiografia "Istoria vieţii mele". În 1749 Casanova a cunoscut-o pe prima sa mare iubire, Henriette, despre care a scris : "Cei care cred că o femeie nu este sufiecienta pentru a face un bărbat fericit în toate cele 24 de ore ale zilei, nu au cunoscut-o pe Henriette." Ea i-a frânt inima.

Vânat ani de zile de inchiziţie, în 1755 Casanova a fost arestat pentru vrăjitorie şi toate manuscrisele i-au fost confiscate. A fost condamnat la 5 ani de închisoare, într-un donjon, dar a reuşit să evadeze spectaculos, a ajuns la Paris şi a fost primit ca o celebritate.

După ce a câştigat acolo o avere la loterie, şi-a continuat aventurile prin toată Europa. Casanova a murit pe 4 iunie 1798, la castelul sau din Dux, pe teritorul de astăzi al Republicii Cehe. După moartea sa a devenit şi mai cunoscut, transformându-se într-un adevărat simbol al romantismului nepieritor şi al obsesiei pentru iubire.

"Cititorul va vedea în aceste Memorii că singurul sistem pe care l-am folosit, dacă sistem se poate numi, a fost să mă las în voia vântului. Câte amărăciuni în această independena faţă de metodă. Izbânzile şi înfrângerile, bunele şi relele, câte le-am trăit, mi-au arătat, toate că pe lumea asta, atât trupeşte, cât şi sufleteşte, binele purcede întotdeauna din rău şi răul din bine. Rătăcirile mele vor arăta cugetărilor căile contrarii sau îi vor învăţa arta de a juca la două nunţi. Totul e sa cutezi, căci puterea fără încredere nu foloseşte la nimic". Giacomo Casanova.

Cavalerul Inexistent - Italo Calvino

2009-06-29T21:55:00.010+03:00

Sunt fericita ca am descoperit un scriitor care stiu ca ma va bucura cu operele sale pe o perioada indelungata.Facand o scurta pauza de la lectura colosala a romanului "Razboi si Pace",am decis sa ma delectez cu un roman mic,ce isi astepta cumintel randul printre cartile cumparate de mine. Ce-am ales?"Cavalerul inexistent" al lui Italo Calvino.Si nu mi-a parut rau deloc!

Italo Calvino (15 oct 1923 - 19 septembrie 1985) este un scriitor originar din Italia,ce a profesat si ca jurnalist iar ca scriitor extrem de apreciat a fost tradus in multe limbi inca din timpul vietii.Calvino a fost deasemenea un nominalizat al premiului Nobel pentru Literatura.Din cate scrie si pe wikipedia si din cate mi-am dat si eu seama,la lecturarea deocamdata a unui singur roman semnat de el,scrierile sale au tendinta de a inchega realismul si magia,parabola si simbolurile in niste creatii deloc greoaie ca stil,as putea zice chiar jucause (a nu se interpreta ca am furat din citatul lui Rushdie - poate fi si o concluzie personala,si chiar este) si plasate intr-o atmosfera medievala,daca ne luam dupa titlurile catorva din romanele sale,incepand cu cel descris aici timid de mine.Dar uitati si celelalte titluri: Castelul destinelor incrucisate , Daca intr-o noapte de iarna un calator , Orasele invizibile , Baronul din copaci , Vicontele injumatatit ,etc.Hmm..ce ziceti?

Este clar ca vorbim despre aventura aici.Iar stilul concis,alert,hazliu,imi este pe plac si cu siguranta ca va este si voua.Dar sa spunem cateva cuvinte despre opera...

Actiunea din acest roman se petrece in timpul lui Carol cel Mare(e superb modul in care e descris regele aici),in Franta promotoare a luptelor dintre crestini si pagani(mauri).Cavalerul inexistent este Agilulfo Emo Bertrandino al Guidivernilor si al Celorlalti din Corbentraz si Sura,cavaler de Selimpia Citeriore si Fez,si chiar daca straneste invidia colegilor de breasla prin purtarea exemplara,tinuta desavarsita si vitejia iesita din comun,are un singur neajuns,nu exista.Conturarea lui fizica se limiteaza la armura in care este "inchis" si maretia actelor sale.
Asadar,ironic,nu il putem numi ca un model de perfectiune intruchipata,pentru ca nu-i deloc palpabil acest ideal.Calvino ne arata astfel prin parabola Cavalerului Inexistent,cat de diferite sunt sensurile verbelor "a fi" si " a exista",prin scutierul Gurdulu,cu care il impreuneaza destinul pe cavalerul nostru,care desi este un om in carne si oase,nu exista de nicio culoare,neavand un eu propriu,fiind atat de gol incat saravarseste tot felul de acte ciudate,de la imitarea ratelor,broastelor, pana la alergarea dupa fluturi si crezul puternic ca el trebuie sa fie mancat de o ciorba,si nu invers.

Celelalte personaje intalnite in carte,sunt si ele in cautarea unui motiv al existentei,caci ,desi sunt,nu au un scop care sa le faca in cele din urma,sesizabile.
Astfel,Rambaldo de Rossiglione care cauta razbunarea tatalui sau si isi gaseste un indrumator si un sfatuitor in cavalerul inexistent,doreste sa se remarce prin fapte de vitejie,atat pentru stima si gloria ce i s-ar oferi printre paladini ,cat si pentru a castiga inima frumoasei razboinice Bradamante,care era fascinata de de perfectiunea lui Agilulfo,cazand sclava iubirii acestea intangibile,si la propriu si la figurat.

Insa un mic scandal ce pune intr-o lumina rea numele si onoarea lui Agilulfo,pune in miscare o serie de mecanisme ce il determina sa plece in cautarea dovezilor care sa-i demonstreze autenticitatea propriilor fapte,ii va face si pe cei doi amintiti mai sus sa porneasca,chiar daca pe fire diferite,in cautarea sa,creandu-se in mic sir indian mobil,de-a dreptul comic. Torrismondo,pleaca si el in calatorie,caci acuzandu-l pe cavalerul inexistent,si-a pus in discutie si adevaratele origini ale sale,pe care acum le cauta,spre redobandirea onorurilor.Iar dupa o serie de intamplari hilare sau nu,care starnesc rasul sau emotioneaza si sensibilizeaza cititorul,sfarsitul e undeva bine plasat,fiecare dobandind ce cauta,mai mult sau mai putin.Veti vedea citind cartea.

Sa va fac cadou si un citat extrem de dragut ,legat tot asa,de existenta,desi sunt o groaza de vorbe de aur in cartea aceasta,care merita cu siguranta insusite si aprofundate :

"Nu rareori iti era dat sa intalnesti nume,ganduri,forme si institutii carora nu le apartinea nimic existent.Si,pe de alta parte,lumea era intesata de scopuri,virtuti si oameni care nu aveau un nume si nici nu se deosebeau de ceilalti."

Cam asta e povestea,deznodamantul nu-l las la vedere aici,tocmai pentru ca mai apoi invitatia la lectura nu ar mai avea vreun farmec,si va spun,cu siguranta merita incercata,pentru mine au fost 200 de pagini de umor,actiune,cutezanta si nazuinte inalte extrem de placute,si mai ales o poveste despre cautarea de sine,despre onoarea cavalereasca (dar de ce nu ,si cea cotidiana,romanul este doar o parabola,ce ar trebui aplicata in vietile noastre de zi cu zi) si nu in ultimul rand,despre dragoste si desavarsirea ei.

Ps: O chestie care iar mi-a placut mult.Dupa o vreme a istorisirii,naratorul "se da pe fata" sa zic asa ,in persoana unei calugarite care scrie din manastire,iar mai apoi fiecare capitol va incepe cu cateva cuvinte spuse de ea.Ca sa nu mai zic ca la final chiar e o surpriza de zile mari.Ce mi-a atras atentia ,a fost un pasaj,in care ea,calugarita-narator,descria procesul creatiei,a punerii pe hartie a povestilor intamplate ca un desen.Drumurile cavalerilor,in cautarea implinirilor personale este trasat cu creionul pe o hartie,ea avand grija sa le intersecteze cateodata si atunci cand e nevoie.Era superb modul in care descria faptul ca desena cate un obiect,animalut,sau chiar personaj,care mai apoi prindea viata,in scrierea ei,prin cuvinte.Acel gen de viata...Nastere ca o imagine si metamorfozare in cuvinte.Mi-a placut mult ideea.Cu siguranta il voi mai citi pe Calvino(chestie la care va invit si pe voi sa participati) si ma bucur ca am dat peste o lectura care m-a facut sa zambesc si sa traiesc ,pentru scurt timp ce-i drept,printre armuri si arme,castele medievale si incercari demne de cavaleri bravi.

Zgomotul alb - Don DeLillo

2009-06-26T13:05:00.003+03:00

Inca mi se mai perinda gandurile prin minte intr-un mod destul de proaspat, avand in vedere ca am terminat romanul acesta ieri. In cursul celor doua saptamani cat a durat sa il parcurg [de altfel, destul de mult, dar am facut-o in timpul sesiunii, si-apoi nu e nici chiar cea mai obisnuita carte pe care-am citit-o vreodata], am trecut de la sentimente de genul "asta e cea mai proasta lectura din viata mea" la "cat de geniala e, si lucrurile despre care povesteste sunt atat de reale".

Pacat, insa, ca nu prea s-a potrivit cu starea mea de spirit din perioada de care vorbesc. Tema romanului este moartea. Asa ca e plin de tot felul de detalii sordide, morbide, intunecate si de viziuni fara speranta.

Nu prea am ce spune despre el. S-a terminat intr-un mod destul de ciudat. N-am avut "closure" cu nici unul dintre personaje, in special cu cel principal, care s-a intrebat, pe tot parcursul cartii, daca va muri sau nu primul dintre soti.

Un citat:

"A te imagina mort e cea mai satisfacatoare, cea mai dubioasa, cea mai ieftina forma de autocompatimire infantila. Ce tristi si cat de plini de remuscari sunt toti oamenii aia care stau langa sicriul tau mare din bronz. Nici macar nu se pot privi unul pe altul in ochi fiindca stiu ca moartea acestui barbat decent si milos e rezultatul unei conspiratii la care ei au luat parte cu totii. Sicriul e acoperit de gramezi de flori si inconjurat cu un material matasos roz-portocaliu de culoarea piersicii. In ce uimitori curenti contradictorii de compatimire esti in stare sa te balacesti cand te vezi intins in costum negru si cravata, parand bronzat, in forma si odihnit, asa cum se spune despre presedinti dupa vacante."

Zgomotul alb poate fi cumparat de la Grupul Editorial Corint, la pretul de 27 de lei. Eu l-am luat cu 10 lei, de la Librex. Problema e ca nici acum nu stiu daca a meritat banii sau nu.

Doamna si licornul - Tracy Chevalier

2009-06-19T12:28:00.003+03:00

Iata ca am ajuns si la momentul in care ma adun sa scriu cateva randuri. Am terminat acest roman, al lui Tracy Chevalier, in urma cu vreo 3 saptamani, dar nu am dispus de timpul necesar pentru a-i face o 'pseudo-recenzie', pe blogul asta. Tracy Chevalier este cea care a scris "Fata cu cercelul de perla", un roman care mi-a placut nespus si despre care a auzit mai multa lume, mai ales dupa ce a fost ecranizat intr-o pelicula ce i-a avut in distributie pe Colin Firth si Scarlett Johansson.
Chevalier are o proza extrem de placuta, ce nu abunda in detalii obositoare, dar care reuseste, totusi, sa traseze contururile mediului in care se desfasoara actiunea medievala a acestei carti. Am mai parcurs si "Albastru pur", tot al ei, si pot afirma ca a fost una dintre cele mai bune scrieri pe care am avut sansa sa le tin in maini, in ultimii ani.

Ca sa trec, insa, la subiectul principal - ceea ce m-a frapat din prima instanta a fost ca personajul principal este masculin, astfel ca majoritatea naratiunilor au loc la persoana I singular, masculin. Nicolas este pictor la curtea regelui Frantei, si, desi nu beneficiaza inca de o notorietate intr-atat de mare incat sa primeasca adeseori comenzi, este chemat de un nobil instarit pentru executarea unei lucrari importante. El primeste sarcina de a infatisa, prin 6 desene, batalia de la Nancy, intr-un mod cat mai eroic si victorios, schite care vor fi, ulterior, folosite, pentru executarea a 6 tapiserii. Printr-o serie de circumstante, insa, Nicolas des Innocents ajunge sa-si convinga angajatorul de necesitatea schimbarii temei picturilor si transformarea ei intr-una romantica - Seducerea unui licorn de catre o fecioara.
Desi romanul este presarat cu unele trimiteri vagi obscene [doar suntem in mintea unui barbat, nu?], pana la urma tema principala dezbatuta este dragostea, cum aflam inca din primele capitole.
Dupa cum fac de obicei, n-am sa dezvalui prea multe detalii, dar am sa va spun ca, daca apreciati romanele cu iz romantic [dar nu siropos], puteti sa incercati sa cititi "Doamna si licornul". O chestiune inovatoare in ceea ce priveste scriitura mi s-a parut faptul ca fiecare capitol este narat de catre un personaj diferit, astfel ca ajungem sa patrundem in intimitatea mintii fiecarui reprezentant al scenetei. De la viziunea relativ romantica asupra vietii pe care o au femeile, pana la cea pragmatica si sexual orientata a barbatilor, se face o trecere in revista atat a obiceiurilor cat si a mentalitatii epocii respective.

In aceasta perioada, puteti beneficia de oferta pe care o are editura Polirom, achizitionand romanul la pretul de doar 19 lei. Dupa aceasta data, pretul va reveni la cel de 27 de lei.

In aceeasi zi in care am terminat de citit "Doamna si licornul", am trecut pe la Anticariatul Sophia din Iasi, unde am gasit un exemplar destul de bine ingrijit al romanului "Ingeri Cazatori" [de aceeasi autoare] la doar 10 lei.

Sotia calatorului in timp - Audrey Niffenegger

2009-06-02T16:16:00.003+03:00

Prima oara cand am auzit despre cartea asta a fost...vorbindu-se despre film. Pelicula inca nu stiu cum e, si inca trec prin momentele acelea in care refuz vehement sa imi schimb perspectiva datorita ei.
Cred ca asta e una din rarele clipe in care nu pot sa-mi dau prea mult cu parerea. Tot ce pot spune e ca,desi nu e o carte usor de citit, si desi iti trebuie o oarecare doza de rabdare si self-sacrifice ca sa o duci la bun sfarsit, am simtit o satisfactie pe care nu o pot asemui cu nimic,atunci cand am inchis si ultimele pagini.

Cind Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea sase ani, iar el avea treizeci si sase. S-au casatorit cind ea avea douazeci si trei, iar el avea treizeci si unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru ca Henry este unul dintre primii oameni diagnosticati cu cronoafectiuni: din cind in cind ceasul lui genetic se reseteaza si se trezeste aruncat in viitorul sau in trecutul sau.

Cumparati-o. Cititi-o.N-o sa va para rau.

Sotia calatorului in timp e un roman ce poate fi achizitionat de la editura Tritonic, la pretul de 31 de lei.Eu am dat 45 pe ea.:)

Cititorul - Bernhard Schlink

2009-05-24T22:48:00.000+03:00

Anul acesta, filmul cu acelasi nume s-a numarat printre castigatorii Oscarului, cel mai prestigios premiu obtinut fiind cel al lui Kate Winslet, pentru actrita in rol principal.

Am citit aceasta carte saptamana trecuta, dupa ce, observand ca filmul nu a reusit sa ma impresioneze intr-atat de mult, am considerat ca poate Schlink a surprins unele detalii care nu au putut fi transpuse pe pelicula. Intr-adevar, asa a fost. Proza este concisa, intr-o oarecare masura rece si calculata. Inca de la primele pagini, poti remarca gandirea tipic germanica, cu detalii scurte si la obiect, care nu lasa, adeseori, prea multe de interpretat. Cu toate astea, insa, consider acest roman unul dintre cele mai bune pe care le-am citit in ultima vreme.

De ce zic asta: desi naratorul nu face eforturi sustinute pentru a mentine atentia cititorului, si pare sa insiruie o serie de evenimente oarecare, unele descrieri sunt intr-atat de bine realizate, incat poti avea impresia ca te afli in camera in care se petrece actiunea.

Romanul trateaza relatia unei femei trecuta de varsta de 30 de ani, cu un adolescent ce abia a depasit 15. Detaliile care conduc la materializarea acestei aventuri sunt aproape insignifiante, pentru ca, o data surprins in mijlocul cumulului de sentimente si senzatii, cel care parcurge randurile de pe foaie este, realmente, impresionat de o iubire aparent imposibila, si care, dupa cum rezulta ulterior, ajunge sa marcheze o fiinta pe viata. Ceea ce am apreciat cel mai mult, in special la prima parte a romanului, care trateaza propriu-zis apropierea fizica si mentala dintre cele doua personaje, a fost abundenta de detalii descriptive concise, cum ar fi pasaje de genul:

“Balansandu-se pe un picior, isi sprijini de genunchiul acestuia piciorul celelalt, se apleca inainte, isi vari varful piciorului in ciorapul rulat si, sprijinindu-l de scaun, isi intinse ciorapul peste gamba, genunchi si coapsa, apoi, inclinandu-se intr-o parte, il prinse cu jartiera. Se ridica, cobori piciorul de pe scaun si lua in mana celalalt ciorap. Nu-mi puteam lua ochii de la ea. De la ceafa ei, de la umerii ei, de la sanii ei, pe care furoul mai mult ii invelea decat ii ascundea, de la fesele ei, de care furoul se lipea cand isi sprijinea piciorul de genunchi inainte de a-l aseza pe scaun, de la piciorul ei gol si alb, stralucind matasos in ciorap. Ea imi simti privirea. Se opri o clipa cand apuca celalalt ciorap, se intoarse spre usa si ma privi drept in ochi.”

“As fi renuntat cu placere la dus. Ea era de o curatenie excesiva, facuse dus de dimineata si mie imi placea mirosul de parfum, amestecat cu miros de tramvai si sudoare proaspata, pe care il aducea de la lucru. Dar imi placea si trupul ei ud, sapunit.”

Michael [adolescentul] se indragosteste de Hanna [taxatoarea de tramvai], care, intr-o zi, il paraseste fara un cuvant, fara o scrisoare. Ani mai tarziu, il regasim pe Michael student la facultatea de Drept, asistand la un proces al unor gardiene care au decis, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, soarta a cateva sute de femei inchise intr-un lagar. Una dintre acestea era si Hanna Schmitz…

In concluzie, acest roman relateaza, cu succes, atat o poveste de dragoste, intercalata cu temerile si simtamintele unui adolescent, cat si un peisaj de razboi, concretizat intr-un proces ce va stabili un verdict necrutator. Daca apreciati proza sensibila, dar concisa, atunci aceasta e, probabil, o carte pe care va veti dori sa o parcurgeti.

Cititorul, de Bernhard Schlink poate fi achizitionat de la editura Polirom , in editia a II-a, la pretul de 21,95 lei. Daca aveti norocul de a gasi in stoc prima editie, aceasta poate fi achizitionata de la ishop.ro, la un pret de 11 lei.

Apa pentru elefanti

2009-05-21T16:31:00.000+03:00

Astazi am terminat de parcurs acest roman, care m-a impresionat nespus. Desi nu face parte, cel putin deocamdata, din nici o lista de carti de citit intr-o viata sau pana la o varsta anume, cred ca e printre cele mai de seama capodopere literare pe care am avut sansa sa le citesc in ultimii 10 ani.
Pe scurt: Suntem in anii '30. Jacob Jankowski are 23 de ani si este in ultimul an la Facultatea de Medicina Veterinara din Cornell [aici a intervenit prima coincidenta, pentru ca si eu sunt studenta la Medicina Veterinara]. Nu stie inca, dar in curs de cateva zile, intreaga lui viata va fi schimbata dramatic. Parintii ii sunt ucisi intr-un accident de masina stupid. Afla, cu aceasta ocazie, ca tatal sau, veterinar la randul sau [aici a doua coincidenta, pentru ca si tata e veterinar], a acceptat, in ultimii ani sa fie platit in produse alimentare pentru tratamentele pe care le facea animalelor. Criza economica este intr-atat de grava incat parintii sai s-au indatorat de doua ori la banca in vederea ipotecarii casei, pentru a-si sustine financiar fiul, la facultate.

Astfel, la varsta la care altii se distreaza intens pe banii parintilor, neluand in seama scoala sau oricare responsabilitate viitoare, Jacob se trezeste fara nici un leu in buzunar, fara casa si fara alt mijloc de a se intretine. Socul mortii parintilor sai il face sa renunte la sustinerea examenului de licenta. Pleaca din sala in care se sustinea testul si se regaseste plimbandu-se singur prin padure. In acel moment, trecand pe langa calea ferata, remarca trenul unui circ. Fuge de nebun ca sa-l prinda si reuseste sa intre intr-un vagon. Aici incepe calatoria lui formidabila intr-o lume ce abunda in exotism, obiceiuri sociale neobisnuite, saracie lucie, mizerie crasa, cruzime, dragoste impletita cu violenta, gelozie, si, mai presus de toate lucrurile, iubire neconditionata pentru animale. Aici descopera dragostea, rivalitatea, aici se maturizeaza si isi da seama ca este facut intr-adevar pentru meseria de medic veterinar.

Nu pot sa descriu cat de mult m-a impresionat acest roman. E scris intr-atat de bine, incat, la un moment dat, ajungi sa-ti imaginezi absolut orice detaliu din peisajul excentric al circului si cel monoton al azilului in care batranul Jacob traieste astazi, la cei 93 de ani ai sai. Am iubit fiecare cuvant, fiecare fraza, iar cu fiecare pagina am invatat mai multe lucruri fascinante despre aceasta lume, pe care nu o cunosteam deloc.

Cartea poate fi cumparata de la editura Humanitas, la pretul de 38 de lei.

Insula Doctorului Moreau

2009-05-15T16:57:00.000+03:00

Saptamana trecuta, a fost organizat Librex, in Iasi. Am profitat de aceasta ocazie pentru a-mi achizitiona o serie de romane pe care fie ca le doream de ceva vreme, fie ca le-am remarcat pentru ca erau la reducere. Am beneficiat de preturi absolut surprinzatoare. Spre exemplu, am cumparat Insula Doctorului Moreau, de H.G. Wells cu doar 5 lei, de la standul Grupului Editorial Corint.

Am ezitat destul de mult in ceea ce priveste inceperea lecturii, pentru ca imi aminteam vag ca vazusem filmul, in urma cu ceva ani. Cum, de cele mai multe ori, se intampla sa vizionezi pelicula si sa citesti ulterior cartea, ramanand, astfel complet consternat la multitudinea de diferente prezente intre cele doua, nu am stiut exact la ce sa ma astept nici de data aceasta.

Dar iata ca ieri, in cadrul cursului de Engleza de la facultate, am terminat romanul si am ramas foarte placut surprinsa si impresionata. N-am sa umplu randurile cu detalii triviale, pe care cred ca as prefera sa le descoperiti singuri, decat sa le preluati pe tava, de aici. Dar am sa enunt doar cateva chestiuni care si-au lasat amprenta asupra retinei mele virtuale.

Romanul e constituit foarte simplu, si, cu putina imaginatie, reusiti cu succes sa concepeti un decor pentru desfasurarea actiunii. Ca si in film, cartea trateaza povestea lui Edward, un tanar londonez, a carui ambarcatiune esueaza in ape straine si exotice, si din care nu reuseste sa se salveze decat impreuna cu alti doi indivizi si cu o imitatie de barcuta. Dovedindu-se mai rezistent decat companionii sai, supravietuieste pana este descoperit de o nava, a carui echipaj il salveaza de la sfarsitul aparent inevitabil ce il astepta, si care-i ofera gazduire pentru o perioada scurta. Nu dupa multa vreme, insa, petrecuta la bordul acestei noi ambarcatiuni, tanarul descopera unele detalii sordide, care-l impresioneaza neplacut, atat in ceea ce priveste natura si comportamentul echipajului, cat si a destinatiei vasului. Capitanul, un betiv fara pereche, ii refuza cerinta de a-l gazdui in continuare, astfel ca Edward se vede nevoit sa ramana pe insula ce i se infatiseaza in fata ochilor. Imprietenindu-se cu un individ, Montgomery, mana dreapta a unui doctor care pare a fi stapanul insulei, ajunge, in scurt timp, sa constate ca nimic din ceea ce i se infatiseaza nu e ceea ce pare. Dupa cate reuseste sa inteleaga Edward, doctorul Moreau facuse din acea insulita un teren propice pentru realizarea unei serii de experimente pe animale...

Cam atat pot sa dezvalui, pentru a nu strica surpriza oricui decide sa parcurga aceasta carte. Merita, insa, citita, si daca aveti ocazia, va invit sa nu ezitati sa patrundeti misterele artei narative ale lui H.G. Wells, unul dintre cei mai de seama prozatori stiintifico-fantastici.

La acest link puteti citi mai multe despre filmul pe care l-am vizionat, desi acesta difera in multe puncte fata de carte, si e mult mai "romantat". Cartea se gaseste la editura Leda, la pretul de 16 lei si 90 de bani.