Tuareg - Alberto Vasquez-Figueroa

In ultima vreme am facut o mica pasiune pentru tipul asta. Pe langa faptul ca scrie realmente grozav si nu ma plictiseste cu absolut nimic, aproape fiecare roman pe care-l parcurg trateaza cate un alt popor. Astfel in Iguana era vorba de un de un om marginalizat si rejectat de societate, care decide sa-si duca zilele singur pe o insula, pana cand paradisul ii e brusc intrerupt de altii, in Pamant Virgin se discuta intens despre problema triburilor inca existente pe Planeta si perspectiva sumbra pe care o au ele, in conditiile unei globalizari si extravazari sociale ale oraselor actuale, si, in fine, in Tuareg s-a tratat ideea de traditie, de lege si onoare, prin ochii unui exponent al clasei care poarta numele romanului.

Gacel Sayah isi duce zilele alaturi de familia sa intr-o zona neprieteneoasa, desertica, in care nu multi oameni indraznesc sa se aventureze. Intr-o zi, doi calatori ajung la usa cortului sau si-i cer ospitalitate. Respectand regulile si traditiile poporului din care face parte, Gacel le ofera celor doi un loc unde sa doarma si hrana indestulatoare, si face asta in ciuda presimtirilor sumbre pe care le are privind originea si intentiile indivizilor. A doua zi dimineata, presentimentul i se transforma in realitate, pentru ca niste ofiteri inarmati vin si patrund fara acceptul tuaregului in casa lui, ucigandu-i unul dintre oaspeti, si rapindu-l pe celalalt. Pentru multi oameni, acest gest nu inseamna mare lucru. Dar pentru personajul nostru, este jignirea suprema care ii poate fi adusa unui membru al societatii sale. Ospitalitatea fiind sfanta printre tuaregi, Gacel se angajeaza intr-o cruciada sangeroasa in vederea salvarii si recapatarii batranului rapit. Pana la urma, motivul recuperarii batranului rapit nu e nicidecum unul important, ba as putea spune ca se apropie de absurd. Gacel nu stie nici macar cine e individul. Cu toate astea, onoarea si mandria primeaza in proprii sai ochi, dar si in cei ai apropiatilor sai. In el se duce o lupta de nedescris: intre dorinta de a fi alaturi de familie, de a-si proteja fiii si avutul, si intre cea care-i sopteste aprig sa mearga sa se razbune pentru ofensa primita.

Alege cea de-a doua varianta. Nu-i aduce nimic bun, bineinteles, dar calatoria pe care o parcurge, desi poate fi interpretata ca un fel de mars al unui calau, capata valente speciale, privita prin prisma unui cititor care doreste sa afle mai mult despre obiceiurile altor popoare. Descrierile multiple ale desertului si ale conditiilor vitrege pe care omul se vede nevoit sa le suporte sunt intr-adevar, superbe, iar Alberto Vasquez-Figueroa e un real psiholog, reusind sa patrunda in adancurile mintii unui om aparent simplu.

Mi-a placut. De-abia astept sa pun mana si pe Ochii tuaregului, de acelasi autor.

Mangaieri straine - Ian McEwan

Sunt cam lenesa de la o vreme, asfel ca de-abia acuma apuc sa scriu cate ceva despre un roman citit in urma cu mai bine de doua saptamani. Amintirea lui inca mi se perinda destul de caldut prin creier, insa.

Care e treaba. Daca ati facut efortul sa mai cititi si alte insemnari, probabil ati constatat ca am parcurs si Gradina de ciment, tot de acelasi autor, vara asta. Ma socheaza sa constat ca cele doua romane sunt complet diferite. In Gradina de ciment e mai mult vorba de o relatie incestuoasa pe fondul ascunderii unui cadavru, pe cand in Mangaieri straine nici nu se poate discuta despre asa ceva. Ba mai mult, pana la jumatatea cartii inca nu-mi dadusem seama daca-mi place sau nu.

In orice caz, un lucru e sigur: de data asta proza e chiar interesanta. Unele lucruri care se petrec si la care nu v-ati astepta au loc in momentele cele mai impropice, de aici suspansul care m-a determinat sa termin cartea. Mary si Colin sunt doi indivizi oarecare. Ea divortata, cu doi copii, fosta actrita, actualmente fara serviciu dar impreuna cu tipul asta, Colin. El, aparent mai pasional decat ea.

In roman nu se specifica in nici un moment tara in care are loc actiunea, dar dupa cum e descris peisajul cred ca e vorba fie de Spania, fie de Italia. Intr-o seara, cand ies la plimbare din hotelul foarte confortabil in care erau cazati, Mary si Colin se ratacesc si nu mai stiu pe unde sa o apuce pentru a reveni in spatiul sigur. Acum fac cunostinta cu un individ cel putin dubios, Robert, despre care vom afla mult mai tarziu ca ii supraveghea de ceva vreme si ca avea in vedere, pentru ei, tot felul de practici sexuale nesanatoase. Care se concretizeaza, la finele romanului, in uciderea lui Colin.

In alte cuvinte, o aventura, sclavi sexuali si psihici, si un tip moare. In ciuda subiectului cam ciudat, e scrisa destul de bine, sau, in orice caz, mult mai bine decat Gradina de ciment.

Daca vreti sa o cititi, eu o dau cu 5 lei. Daca, insa, doriti sa o achizitionati de la Polirom, o gasiti la pretul de 22,95 lei. AICI.

Acid sulfuric - Amelie Nothomb

Amelie Nothomb are cateva romane inscrise in acea lista deja faimoasa de 1001 de carti de citit intr-o viata. Cu toate astea, mai ales dupa ce am parcurs cateva din lista respectiva, si-am ajuns la concluzia ca nu sunt prea stralucite, am fost destul de reticenta in a incepe romanul in discutie.

Iata, insa, ca m-am inselat, si ca, pana la urma, pot spune ca e, probabil, una din cele mai bune scriituri parcurse de mine in ultima vreme. Asta cu exceptia lui 198, de Orwell, care ramane piesa de rezistenta a anului curent.

In mare, despre ce e vorba: O emisiune in stilul lui Big Brother, doar ca avand consecinte mult mai dramatice asupra vietii indivizilor se difuzeaza in fiecare zi pe un canal national, in Franta. Nu aflam concret daca e vorba de un lagar de concentrare care e filmat, daca e vorba de oameni care au infaptuit crime reale si care vor fi pedepsiti pentru acestea, intreaga actiune fiind televizata, sau daca e totul cusut cu ata alba. Insa unele lucruri sunt intr-adevar reale: torturile, bataile cu biciul, munca silita,ratiile infime pentru efortul depus, dezumanizarea totala la care e supusa oricare fiinta, precum si stergerea oricarei urme de individualitate.

Asa ajung sa se cunoasca o femeie caporal, Zdena [cu o minte nu prea stralucitoare, si care e sincer entuziasmata de ideea de a fi supraveghetoarea unor raufacatori, si, implicit, de a le aplica unele corectii] si o prizoniera, CKZ 14, al carei nume nu este precizat in primele pagini, dar care ajunge, pana la urma, sa-si dezvaluie identitatea. Pannonique, pentru ca acesta este prenumele sau, este o fiinta altminteri adorabila, si care, luata separat de acest vacarm si mizerie intelectuala si fizica in care se vede nevoita sa isi duca zilele, ramane, pana la urma, un om frumos. Leaga cateva prietenii, cu alti oropsiti de soarta cum e ea. Dar ceea ce frapeaza e atentia nemarginita cu, care o invaluie aceasta Zdena. La inceput, Z. nu stie cum sa-si manifeste sentimentele, care ulterior se vor materializa in sentimente de dragoste. Intai o bate groaznic pe Pannonique, incercandu-si biciul pe spatele ei mult mai mult decat pe spatele altor detinuti. Apoi isi inlocuieste biciul cu unul fals, pentru a nu-i mai pricinui durere. Apoi, incepe sa-i strecoare ciocolata in buzunar.

In orice caz, mai devreme sau mai tarziu, Zdena ajunge sa-i ceara un serviciu lui Pannonique, care-i va aduce deopotriva rusine si dezgust pentru propria persoana, dar si libertatea ei si a prietenilor ei. Banuiesc ca stiti la ce ma refer, nu? Servicii sexuale, desigur.

Pannonique refuza, si chiar daca, la inceput, nu previzioneaza asta, actiunea asta semnifica o intensificare a dorintei lui Zdena, si o deschidere a orizonturilor acesteia. In loc sa se transforme intr-o tirana obsedata, Z. se schimba radical si se redescopera, constientizand ridicolul unei astfel de emisiuni, si recurgand, la sfarsitul romanului, la un gest necugetat pentru a elibera intregul lagar.

Chiar nu ma asteptam sa se termine intr-un mod optimist. Ma gandeam ca e una din acele povesti contemporane, cu tot felul de izuri ingrozitoare, cu tot felul de tablouri negre si sumbre, care anunta sfarsitul inevitabil al oricarui individ. Dar nu..romanul asta e o alta 'dovada' ca libertatea primeaza, inaintea tuturor chestiilor care alcatuiesc o fiinta. Ca ai pur si simplu nevoie sa respiri liber, sa gandesti liber, sa nu fii controlat in mod constant de o instanta superioara, ca stii ca poti sa faci, macar pentru cateva momente, absolut ce vrei.

Daca va intereseaza, as dori sa il vand la 5 lei. [ contact: dried_daffodil@yahoo.com ]
Daca, insa, vreti sa il cumparati de la Polirom, va costa 22 lei si 95 de bani.

A Room of One's Own - Virginia Woolf

I started reading the book with an apple in my hand. So it only seemed pure justice to commence the review in the said fashion. Thus with a hearty bite, I sink my teeth not only into the fruit but also into the matter debated by Virginia Woolf in her little “A room of one’s own”. This is the second little jewel found in Brasov and I recommend it best served cold with an apple. For the most frequent portrayal of the original sin, the fruit of knowledge is the perfect companion for a discussion about women and fiction. Therefore I invite you to an apple and may I ask…a thought…


I cannot honestly say I feel warmly towards Virginia Woolf. Though the fact that she is one of the greatest British writers is a mater of no debate, her style of prose is not one of my cups of tea. She rebels against the traditional, the Victorian construction of novel and prefers the stream of consciousness as her main weapon (when I come upon such a technique I suddenly feel the need to put a bullet through my brain and whistle through the hole). For those, as I, who dislike this more realistic depiction of the human brain, I do not recommend Mrs. Woolf. But the particular book I have read is written tolerably if not magnificently (depends on the taste of each reader). She uses a complicated and elevated vocabulary (to my genuine delight, and here I speak with no irony), all neatly sown with a thin thread of irony.


On the mater of subject: she attempts to give an answer to the question of where is the literary female equivalent of Shakespeare. And here is where the magic commences: if a female dared to follow the path of the said writer, the chains of society would have pulled her down.

Daca doriti sa continuati sa cititi articolul, va invit sa o faceti pe blogul lui Wilder Wein, The Agony Column.

The Diary of a Young Girl, Anne Frank

" 12 June 1942

I hope I will be able to confide everything to you,as I have never been able to confide in anyone, and I hope you will be a great source of comfort and support."



Thus we intrude in the 13th year of one called Anne Frank. I pray that are few among you whom are ignorant of what stands behind this simple name. If there are such, I will provide a link with the necessary information.( http://en.wikipedia.org/wiki/Anne_Frank ) I beg of those to first acquire the given information to fully understand the review that follows. For yes, it is a review. The review of the book entitled… but first a few words of how it got into my attention and subsequently into my possession.
As mentioned in the previous post I had a little fun around the country. Well…amid my touristic adventures in Brasov I had the good fortune to come across the lovely bookshop called Okian. I am familiar with this brand from one of our local book fairs and thus was rather pleased to find it in my path. Thus with the background knowledge that the bookshop contains nourishment for my hunger for books written in Shakespeare's language, I merrily skipped inside and found myself literally drooling in front of a lovely shelf full with Penguin Classics. After an hour I emerged into the world with a dumb glow of happiness in my eyes and a somewhat aired wallet. What I bought will be revealed through reviews that will surely follow. And here is the review of one of them.
I have long been yearning to read “The Diary of a Young Girl- Anne Frank" ever since my 6th or 7th form when it popped up as a special chapter in our English textbook. I came across it last year in Sibiu but the price and my poor (or better-said nonexistent) knowledge of German, put it out of my reach. Thus imagine my joy when the book in question stood before my eyes in that sunny day in Brasov.
The book itself is written in a simple but coherent style with a first person narrative. The voice of the narrator is that of the girl that gives the title and it exploits the lives of 8 Jews: 2 families and one individual that are forced into hiding by the then current political conditions. Since the action takes place in the Second World War you can imagine the color of those conditions was.
I cannot be described as a sympathetic reader. I usually dislike the overuse of drama in my literature and I am more easily pleased if the hero dies in the end. Thus I was truly surprised that the girl's accounts of her every-day life could have such an effect on my little-sarcastic-self. She is such a tormented little thing with anxieties and worries and thought that we all have experienced at her age. Plus we feel their fear and relief before and after incidents in which they could have been discovered. And the most haunting of all is the knowledge of her end. The fact that I knew that she will never be able to become a journalist, to be different of the women of her kind and make her known through her work.
She did become known for her writing but her fame is crowned with tragedy not glory.

her truly humble servant,
Myself.

P.S: this is a re-posting of one of my own blog entries at the request of Cristina V

1984 - George Orwell

Sau cum sa iti inghiti cu greu zi de zi, frustrare dupa frustrare.

Romanul asta a avut ceva fantastic in el. La inceput nu prea mi-a placut cine stie ce, mai ales ca nu m-a surprins cu cine stie ce actiune, iar naratorul a parut foarte interesat de viata plictisitoare si aparent neschimbator de monotona a personajului principal, Winston.
W. e un om ca oricare altul. Lucrurile care difera intre el si oricare alt individ din societatea fictiva dar posibila pe care o imagineaza Orwell variaza de la imaginatie si melancolie pana la convingeri secrete si dorinte aprige impotriva unui sistem care-i limiteaza gandurile si visele.

In acest 1984 pe care-l cunoastem prin intermediul cartii in discutie, lumea e impartita in Oceania, Eurasia si Estasia, trei superputeri care-si disputa conducerea globului si, implicit, a mintilor umane de pe acesta. Nimeni nu-si mai aminteste momentul exact cand a debutat razboiul dintre cele trei, cert e, insa, ca Oceania se apropie vertiginos aproape in fiecare saptamana de guvernarea celorlalte doua. Sau asa crede omul de rand si, mai ales, membrul Partidului.
Oceania, din care fac parte cele doua Americi, precum si Marea Britanie, e actualmente un fel de dictatura totalitara, condusa de un oarecare "frate cel mare" [vezi big brother, emisiune tampitica inspirata din ideea asta],al carui singur obiectiv e cum sa conduca mintile umane pentru a-l venera cat mai complet. In sensul asta, al sau "mode d'emploi" e un Partid care face legea si care e deasupra ei in acelasi timp. Oamenii sunt supravegheati in mod constant, nebeneficiind de nici un fel de libertate, nici macar in cele mai intime momente. Totalitarismul e dus pana la paroxism, astfel incat simpla idee de procreere si implicit, de placere indusa prin contact sexual este negata sau transformata intr-o datorie fata de tara si fata de progresul tehnic al societatii. E destul de elocvent, din punctul acesta de vedere, exemplul vecinului si colegului de munca al lui Winston, al carui nume imi scapa in momentul de fata, dar care e, per total, un individ destul de dobitoc. Ba chiar as putea spune stralucit de dobitoc, si o unealta perfecta a sistemului. Handicapul lui primar consta in faptul ca a crede in Partid si in puterea acestuia e activitatea suprema si singulara a intregii sale existente, care se limiteaza la a avea un serviciu nesatisfacator, si o familie chiar mai nesatisfacatoare, alcatuita dintr-o mama panicata si doi copii spioni [care l-au si tradat, intr-un final, pentru "dublugandire" - adica dubii privind puterea sau corectitudinea obiectivelor Partidului].

Winston isi petrece mai toate zilele la serviciu, activitate care consta in a recorecta articole din Times sau alte reviste, de mii si mii de ori, pana cand ajung sa bata cu realitatea actuala. Spre exemplu, daca anul trecut fratele cel mare a prezis ca Oceania va avea o recolta de x, iar asteptarile au fost supraestimate, Winston nu trebuie sa faca nimic altceva decat sa stearga din istorie previziunile incorecte, inlocuindu-le cu altele care anticipau asteptarile din prezent.

A scrie si a citi intr-o societate ca cea a anului 1984 e o crima. W. stie asta, dar isi asuma un risc enorm si totusi minunat atunci cand isi cumpara, de la un anticariat, un caietel de memorii. Pe care incepe sa-l foloseasca inca din prima seara. A-si exprima gandurile in scris, si a le reciti mai tarziu semnifica practic, o materializare a rebeliunii lui. Chiar daca unui cititor de rand i se pare realmente lipsita de farmec o actiune de genul asta, pentru W. e o revelatie stralucitoare, iar atunci cand realizeaza cat de stupid e sistemul in care traieste si pe care-l completeaza, fara sa vrea, si el, este descoperit si pedepsit ingrozitor.

M-au impresionat, in alte cuvinte, atat stilul narativ cat si mai ales maniera de a povesti elemente socante, torturi, securitate si secrete, minciuni si ascunzisuri, si, pana la urma dragostea care schimba intreaga perspectiva din care un individ priveste lumea.

Daca vreti sa o cititi online, puteti s-o faceti mai jos, sau la linkul acesta.
George Orwell - 1984
Daca, insa, vreti sa o cumparati, o puteti achizitiona de la Libraria Bucuresti, cu 27 lei, sau de pe okazii.ro, la 12 lei, intr-o editie mai veche.

Adio, arme - Ernest Hemingway

Frumoasa carte. M-a impresionat in special sfarsitul.

Din punct de vedere tehnic, pe alocuri am crezut ca nu respecta nici un fel de lege traditionala de a scrie un roman.

Cam despre ce e vorba: Henry este american. Suntem in timpul primului razboi mondial, si el decide sa se inroleze in armata italiana. Existenta lui e relativ superficiala, cu tot cu razboiul care are loc in fata ochilor lui si care-l si afecteaza fizic la un moment dat, pana cand face cunostinta cu o infirmiera britanica, Ms. Barkley. Nu e nimic spectaculos in modul in care cei doi fac cunostinta. Incep o relatie relativ indiferenta, care, insa, capata alte valente o data cu internarea lui Henry, in urma unui atac aerian in care e ranit. Astfel, cei doi au la dispozitie cateva luni pe care le petrec impreuna, el ca pacient, ea ca sora, dar si ca amanti. La sfarsitul acestui concediu medical, barbatul afla ca Ms. Barkley e insarcinata. Desi o doresc foarte mult, cei doi nu se pot casatori, cel putin nu in timpul razboiului, deoarece le-ar schimba statutul iar ea ar fi aproape sigur repartizata in alta regiune a tarii. Astfel, Henry se intoarce pe front si, nu dupa multa vreme, o serie de rasturnari de situatii precum si comploturi interne determina aparitia unei instabilitati serioase in Italia. Viata americanului e in pericol de cateva ori si, dupa ce reuseste in sfarsit sa ia legatura cu, Catherine Barkley cei doi decid sa fuga in Elvetia.
Aici viata lor capata un alt sens, mai ales datorita faptului ca o duc destul de bine cu banii. Isi asigura un trai decent pe parcursul restul lunilor de sarcina a femeii, asteptand linistiti intre munti evenimentul care avea sa le schimbe viata pentru totdeauna. Ca sa fiu mai concisa, ei i-o schimba de tot. Adica da, moare la nastere. Si fatul e nascut tot mort.
Concluzia e, cred, ca viata te loveste atunci cand nu te astepti si ca oricat ai incerca sa scapi de moarte si de suferinta, ele par a fi doua prezente crude dar constante, in existentile banale ale tuturor dintre noi.

Mi-a placut faptul ca, in unele parti, romanul abunda de descrieri relativ violente, dar care nu par intr-atat de tragice ca finalitatea lor.

Adio, arme poate fi achizitionat de la Editura Polirom, la pretul de 45 de lei, sau de la Pravalia cu Carti, la 37,95 lei.